Informația dimineții despre Laurențiu Reghecampf! Anamaria Prodan spune că este împlinită acum și că se simte minunat, însă Laurențiu Reghecampf plănuiește ca, după ce divorțul rămâne definitiv, să deschidă un nou dosar. Despre ce este vorba?
Anamaria Prodan își continuă viața fericită după divorțul de Laurențiu Reghecampf, cel cu care are și un copil pe Laurențiu Reghecampf Junior, în vârstă de 13 ani.
Impresara a oferit un interviu pentru emisiunea lui Cristi Brancu de la Prima TV, în care și-a spus punctul de vedere în legătură cu pensia alimentară și în legătură cu partajul.
Anamaria Prodan a reiterat că nu îi va interzice niciodată lui Laurențiu Reghecampf să vină și să își vadă copilul. Ea mai spune că fostul soț a cerut judecătorilor întocmirea unui program de vizită, însă nu l-a onorat.
”Sunt foarte fericită, împlinită, mă simt minunat. Trăiesc ca la 20 de ani. Nu am deschis niciun proces niciodată pentru pensie alimentară, nu am cerut niciodată pensie alimentară. El a cerut lucrurile astea, să stabileasca judecătorul câți bani să dea copilului.
Nu am deschis niciun proces, cum am citit prin presă, pentru program de vizită. Pentru că am spus și am repetat de mii de ori: ușa casei mele este deschisă ca el să vină să își vadă copilul și să aibă o relație fabuloasă cu copilul.
Tot domnul Reghecampf a cerut și acest lucru judecătorilor – să stabilesacă un program de vizită, pe care nu a putut niciodată să îl onoreze, degeaba a fost stabilit. În rest, toate dosarele sunt deschise de domnul Reghecampf. Nu mă interesează, nu vreau.
Din respect i-am cerut, pentru copilul nostru, pentru copiii noștri și pentru noi – eu zic că familia asta a reprezentat ceva în România la vremea respectivă, să închidă și să rămână în relații bune cu familia. Că așa e normal, că avem niște copii de crescut împreună.
Dacă vrea să participe e OK, dacă nu noi mergem mai departe. Habar nu am ce vorbește în oraș. Nu mă interesează. Pentru noi a fost un vis urât, s-a terminat. Suntem toți atât de fericiți: și fetele mele și băiatul. Am sperat întotdeauna că o să fie totul foarte frumos. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat frumos în viață”, spune impresara.
Avocatul lui Laurențiu Reghecampf spune că dosarul de partaj nu s-a deschis
În aceeași emisiune a fost difuzată și o conversație telefonică cu avocatul lui Laurențiu Reghecampf, Adrian Căvescu. Având în vedere că emisiunea ”Exclusiv VIP” a obținut informații pe surse cu privire la dorința fostului soț al impresarei de a-și recupera banii, avocatul acestuia a precizat că este vorba despre partaj, subliniind că dosarul încă nu s-a deschis.
”E vorba de partaj, care încă nu s-a deschis. Vom depune partajul când va rămâne definitiv divorțul. Doamna Prodan a făcut apel la divorț. Avem joi termen. Este un dosar de defăimare”, a precizat acesta.