Mulți au speculat că Mihai Bendeac ar fi plecat de la iUmor pentru că ar fi avut probleme cu Cheloo, însă acest lucru nu este adevărat, iar motivul este cu totul altul.

Mihai Bendeac a fost filmat fără să își dea seama

Deși vedetele din Antena 1 și-au dat acordul să fie filmate în pauzele dintre emisiuni, în culise, actorul nu a putut trece peste un episod cu care nu a fost de acord, relatează Click!.

În timpul unei pauze, Mihai Bendeac ar fi început să vorbească și să facă glume despre Mugur Mihăiescu, unul dintre cei mai cunoscuți actori de la noi. Lui Bendeac nu i-a căzut bine, mai ales că are cu spatele și nu a văzut că este filmat.

„Atunci când și-a dat seama că a fost filmat i-a rugat frumos pe cei din echipa de filmare să nu dea acel material video pe post pentru că dacă o vor face atunci el nu va mai veni la muncă. Din păcate, acest lucru s-ar fi întâmplat și de a două zi actorul nu a mai venit la Antena 1 la filmările emisiunii și și-a trimis avocații să rezolve clauzele contractuale”, au declarat surse apropiate echipei de filmare.

Cu ce se ocupă Mihai Bendeac acum?

După plecarea de la Antena 1, Mihai Bendeac a spus că este „excepțional de bine”, iar lumea îl poate vedea în continuare la teatru și prin toată țara. Mai mult, acesta a dezvăluit că pregătește două filme și o carte în momentul de față.

„Sunt excepțional de bine. Lumea mă poate vedea la teatru și prin toată țara, că merg peste tot. În prezent, pregătesc două filme și o carte. Filmele le fac eu, ca și concept, scenariu. De-a lungul timpului am făcut seriale, sketch-uri, dar filme până acum nu. De aceea sunt și foarte emoționant.

Primul dintre filme e gata ca și scenariu, al doilea e la jumătate. Ar trebui să intre în producție cam într-o lună. Probabil premierea primului film ar putea fi chiar de ziua mea, anul viitor. E un film de epocă, prima parodie românească. Subiectul e unul de actualitate, jocurile de noroc.

Joc rolul principal al unui tip care ajunge într-o situație dramatică din punct de vedere financiar și încearcă să se căsătorească cu o fată foarte, foarte urâtă și foarte, foarte rea, dar care e foarte, foarte bogată”, a declarat Mihai Bendeac pentru cancan.ro