Mircea Diaconu este unul dintre cei mai cunoscuți actori din România. Acesta a povestit în exclusivitate pentru Antena Stars cum și-a descoperit pasiunea pentru teatru.
Cum și-a descoperit Mircea Diaconu pasiunea pentru actorie
Cum a început pasiunea lui Mircea Diaconu pentru teatru? Acesta avea 17 ani când un profesor i-a cerut să recite o poezie în cadrul unui concurs și a luat premiul cel mare. Atunci, Mircea Diaconu a decis că vrea să devină actor.
„Într-o clipă în care trebuia să mă decid având vârsta de 17 ani ce profesie să încep a face.
S-a întâmplat într-o bună zi ieșind din sala de sport și trecând cu un prosop pe gât către dușuri trece un profesor de germană, proaspăt venit în liceul nostru. Trece, mă vede și îmi spune să intru în clasă.
La un moment dat profesorul îmi dă o poezie, un text, o carte, și după mi-a zis să învăț poezia și am învățat-o. Și m-a băgat la un concurs și la acest concurs am spus poezia, acolo a fost un coșmar, am amorțit tot.
Simțeam că înnebunesc de frică, tremuram și la final un juriu a dat niște premii. Pentru categoria recitare am primit premiul cel mare”, a povestit iubitul actor pentru Antena Stars.
Tatăl său nu l-a susținut în carieră
Actorul a spus că tatăl său nu și-a dorit ca el să aleagă acest drum și a fost destul de supărat când a aflat că a intrat la teatru. A văzut că probele sunt eliminatorii și era convins că fiul său va pica examenul de admitere.
L-a lăsat însă să încerce, crezând că-și va da seama că nu este o meserie potrivită pentru el. Cu toate acestea, mama lui l-a susținut întotdeauna.
”Am văzut un spectacol TV și m-a impresionat. (…) Tata a văzut că la aceste facultăți probele se dădeau cu trei zile înainte și erau eliminatorii.
Și eu l-am întrebat ce părere are însă m-a certat. M-a lăsat să dau ca să înțeleg că nu sunt bun de nimic. Tatăl meu s-a albit la față când auzit că am intrat la teatru că tot pe planul lui era praf”, a adăugat Mircea Diaconu.