Neti Sandu este realizatoarea rubricii de astrologie din cadrul Știrilor PRO TV. Anul trecut, pe 25 noiembrie, aceasta a împlinit vârsta de 64 de ani. Iată imaginile uimitoare cu Neti Sandu la începutul carierei!
Neti Sandu și-a început cariera de astrolog la PRO FM
Neti Sandu a început să dezlege tainele astrologiei încă din 1990, iar peste trei ani și-a făcut deja debutul în media, atunci când a început să prezinte horoscopul la PRO FM, apoi PRO TV.
Neti Sandu îi întâmpină pe români în fiecare dimineață pentru a le prezenta informațiile cele mai relevate despre zodii. Realizatoarea TV ne-a obișnuit cu zâmbetul său larg și ținutele viu colorate și mereu speciale.
În interviurile acordate pentru diferite publicații, Neti Sandu povestește că a fost dintotdeauna fascinată de cer, de stele, de soare, dorind mereu să înțeleagă cum ne pot influența acestea viața zi de zi.
Despre primele sale joburi de la PRO FM, apoi la PRO TV, Neti Sandu povestește: „Nu aveam senzația că vin la serviciu. Asta a fost cel mai grozav. Era un hobby pe care îl practicam în fiecare zi”.
„Au trecut mulți ani până să realizez că lumea venea așa cu familiaritate la mine și mă întreba: „Bună, Neti, nu știu ce…” și mă întrebam da de unde mă știe ăsta. Stăteam în stație la autobuz, la tramvai și lumea venea și vorbea cu mine. Prima dată mi-au spus operatorii care veneau de la filmări despre fanii din țară. Nu aveam cum să-mi imaginez, dar după aceea au început să vină scrisorile, foarte multe. Erau saci”, a povestit Neti Sandu în cadrul emisiunii „La Măruță”.
Cătălin Măruță a fost cel care i-a arătat lui Neti Sandu imagini cu ea din 1995, când se afla la începutul carierei, aceasta a fost ea însăși surprinsă!
Iată imaginile:
Neti Sandu despre începuturile în domeniul astrologiei
„La cursurile de astrologie la care urma să mă duc nu aveam mari aşteptări. Am plecat cu gândul de a învăţa câte ceva despre fiecare zodie în parte. Nu ştiam că sunt efemeride, după care poţi construi o astrogramă şi cum se interpretează. Am aflat atunci când am ajuns la Casa de cultură „Grigore Preoteasa“ şi ni s-a spus cam la ce ne putem aştepta.
Sigur că de la astrologie am aflat foarte multe lucruri despre mine. Nici nu mă aşteptam la aşa ceva. Este un mod de a vedea, de a înţelege dincolo de aparenţe şi este foarte mult de spus, cât de multe lucruri poţi învăţa de la astrologie. În principiu, lumea care nu ştie despre ce este vorba îşi închipuie că aici vorbim doar despre viitor. Ea este în realitate un compendiu despre lucruri pe care le poţi folosi în viaţa de zi cu zi, care îţi pot spune despre tine, despre ceilalţi, despre raportul cu ceilalţi, cele mai multe lucruri le poţi afla despre tine şi despre locul tău în Univers”, a mărturisit prezentatoarea într-un interviu.