Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski exclude posibilitatea unei negocieri cu președintele rus Vladimir Putin. Liderul de la Kiev nu s-a ferit să îl numescă "nebun" pe omologul său rus, într-un interviu recent.
Liderul rus Vladimir Putin este „nebun”, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în timpul călătoriei sale prin Europa pentru a consolida sprijinul pentru Kiev înaintea contraofensivei mult anunțate a țării.
„Este o glumă pentru el. El nu înțelege ce se întâmplă. Este un om nebun. Rusia a început războiul. Rusia a luat vieți. Războiul este pe pământul nostru. Noi nu am propus un plan artificial.
Am propus cum să ieșim din această situație, să punem capăt războiului, în conformitate cu legea, respectând Carta ONU, dreptul internațional, oamenii, valorile.”, a declarat Volodimir Zelenski în timpul unei vizite în Italia la sfârșitul săptămânii trecute, relatează publicația Newsweek.
Volodimir Zelenski nu vrea să negocieze cu Vladimir Putin
Volodimir Zelenski a respins anterior posibilitatea de a negocia cu liderul rus Vladimir Putin. Liderul de la Kiev a declarat în ianuarie că nu este „interesat” să se întâlnească cu președintele rus pentru discuții de pace.
Potrivit biroului lui Zelenski „nu are rost să existe încercări din partea anumitor țări sau persoane influente de a media între Ucraina și Rusia pentru a pune capăt războiului”.
Cu toate acestea, Kievul „salută propunerile unor terțe părți de a ajuta la depășirea crizelor provocate de război și la încheierea războiului”, a precizat biroul prezidențial într-o declarație referitoare la apariția lui Zelenski în presa italiană.
„Suntem un stat civilizat și ne dorim pace, dar o pace dreaptă. Și vrem sentințe corecte și drepte pentru criminali”, a declarat Volodimir Zelenski pentru publicațiile italiene.
Volodimir Zelenski caută sprijin pentru Kiev în Europa
Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu lideri politici italieni, inclusiv cu premierul Giorgia Meloni și cu șeful Bisericii Catolice, Papa Francisc, în timpul unei vizite la Roma, sâmbătă. Aliații europeni ai Kievului promit un sprijin suplimentar înainte de o ripostă concertată împotriva forțelor rusești.
Sâmbătă, liderul ucrainean s-a deplasat apoi la Berlin, în timp ce Germania a dezvăluit un nou pachet substanțial de ajutor militar destinat Kievului.
„Mulțumesc Germaniei pentru cel mai mare pachet de ajutor militar de la începutul invaziei rusești la scară largă. Acum este momentul să determinăm sfârșitul războiului încă din acest an. Putem face ca înfrângerea agresorului să fie ireversibilă deja în acest an”, a declarat Volodimir Zelenski în timpul unei conferințe de presă cu cancelarul german Olaf Scholz.
Luni, Zelenski a sosit în Marea Britanie pentru o vizită surpriză și o întâlnire cu premierul britanic Rishi Sunak.
„Marea Britanie este un lider atunci când vine vorba de extinderea capacităților noastre la sol și în aer. Această cooperare va continua și astăzi”, a spus Volodimir Zelenski.
Guvernul britanic a precizat într-un comunicat de presă înainte de întâlnirea lui Sunak cu Zelenski că Marea Britanie va furniza „sute de rachete de apărare aeriană și alte sisteme aeriene fără pilot, inclusiv sute de noi drone de atac cu rază lungă de acțiune”.