Informația dimineții din Germania! Se pregătește chiar acum. Anunț șoc de la Berlin

Sursă: Dreamstime

Germania a luat decizia momentului în Europa! Anunţul făcut cu doar câteva ore în urmă la Berlin va trimite o undă de şoc către Moscova. Pregătirile au început deja, a precizat vicecancelarul german.

Germania lansează un nou atac la adresa Federaţiei Ruse, prin vocea vicecancelarului Robert Habeck, care deţine şi funcţia de ministru al Economiei.

Tensiuni uriaşe între Germania şi Rusia din cauza situaţiei din domeniul energiei

Joi, Habeck a acuzat Moscova că foloseşte exporturile sale energetice spre UE drept o „armă”.

Totul vine după ce Rusia a anunţat, săptămâna aceasta, că va impune sancţiuni asupra unui număr de 31 de companii din domeniul energiei la nivel european, în replică la sancţiunile pe care ţările occidentale le-au impus deja Federaţiei Ruse.

„Trebuie să spunem că situația a ajuns la un punct de cotitură, în care energia este folosită ca armă în mai multe domenii”, a declarat vicecancelarul german, citat de jurnaliştii de la CNN.

În condiţiile în care Germania este una dintre ţările europene cu cea mai mare dependenţă de gazul din Rusia, autorităţile de la Berlin sunt forţate acum să găsească soluţii pentru a înlocui importurile din această ţară.

Berlinul se pregăteşte să-şi umple toate depozitele cu gaze până la iarnă

În acest context, Robert Habeck a mai afirmat că Germania se concentrează pe creșterea rezervelor sale de gaze naturale pentru a evita orice probleme în această iarnă şi pentru a nu permite un nou şantaj din partea Moscovei.

„Depozitele noastre trebuie să fie pline până la iarnă, altfel vom fi în situația de a fi șantajați ușor”, a precizat ministrul german al Economiei.

Reamintim că Annalena Baerbock, ministrul de Externe al Germaniei, aflată marţi într-o vizită la Kiev, a anunţat că Germania este în procesul de a-şi reduce dependenţa faţă de energia rusească „la zero pentru totdeauna”.

Preţul gazelor în Europa a ajuns, joi, la 106 euro pe MWh

În tot acest timp, joi, 12 mai, prețurile europene la gaze au depășit un nou record, scrie Financial Times.

Din cauza noilor incertitudini legate de fluxul de gaze din Rusia către Europa, prețurile gazelor au depășit joi 100 de euro pe megawatt oră.

Îngrijorările vizează impunerea de către Moscova a unor sancțiuni asupra unor companii cheie de gaze naturale al căror control a fost preluat de Berlin şi întreruperea unui gazoduct care traversează Ucraina.

În ceea ce privește contractele viitoare legate de TTF, preţul de referinţă european al gazelor cu ridicata, acestea au urcat la rândul lor cu peste 12%, până la 106 euro pe megawatt oră, în contextul în care aprovizionarea cu gaze ruseşti a continentului a fost supusă unei serii de noi ameninţări.