Percheziții masive în România pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în importul de droguri de mare risc. În cursul zilei de duminică, polițiștii de la Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii din cadrul DIICOT, au desfășurat o acțiune amplă, iar descoperirile sunt fără precedent.
Potrivit IGPR, este vorba despre un grup infracțional organizat care a fost constituit la începutul lunii iunie. Trei persoane au fost implicate la început, fiind vorba despre doi cetățeni români și unul israelian.
Alți doi bărbați, de origine columbieni au sprijinit și ei activitatea grupului ajutând la importul de droguri de mare risc, mai anunță sursa citată. Totodată, aceștia s-au implicat și în operațiunea chimică de extracție, purificare a drogurilor și distribuirii/traficării ulterioare a acestora pe teritoriul României.
Cum erau aduse drogurile în țară?
IGPR menționează că grupul și-ar fi derulat activitatea fără întrerupere din luna iunie, de când a fost constituit și până la data de 10 iulie 2022 când au avut loc perchezițiile.
Conform datelor centralizate de oamenii legii, pe 1 iulie 2022, cetățenii columbieni, alături de cei români ar fi reușit să introducă pe teritoriul României în jur de 6 kilograme de cocaină, pe cale aeriană.
Rolul cetățenilor columbieni era unul dublu. Aceștia erau cărăuși de droguri și de asemenea și chimiști, fiind specializați în extragerea de cocaină din mărfuri aparent legale.
În ultima săptămână, toți membrii grupului infracțional organizat au făcut demersuri pentru a putea să își achiziționeze toate mijloacele necesare pentru a realiza extracția de droguri. Printre cele achiziționate se numără substanțe chimice esențiale, dar și vase de reacție.
Toate detaliile au fost foarte bine puse la punct. Grupul infracțional organizat a închiriat inlcusiv o cabană, aflată în afara zonelor locuite din județul Bihor, unde derulau procesul de extragere chimică a cocainei.
Primul laborator de extragere secundară a cocainei a fost descoperit în România
Duminică însă, oamenii legii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, iar la momentul perchezițiilor, patru bărbați au fost surprinși în timp ce efectuau procesul de extracție a cocainei din cafea, pe cale chimică.
Odată cu aceste verificări a fost descoperit și primul laborator de extragere secundară a cocainei, din istoria structurilor de combatere a criminalității organizate, pe teritoriul României.
În ceea ce privește descoperirile făcute la fața locului, oamenii legii anunță că a fost ridicat un calup presat de 1 kilogram, care conține procaină, 148 de grame de cocaină maronie, care nu a fost trecută prin procesul de cristalizare, dar și un amestec de cocaină și cafea, care cântărea în jur de 5 kilograme.
Totodată, oamenii legii au mai identificat și mai multe recipiente de plastic pentru extragerea cocainei. Referitor la cei 40 de litri de substanță maronie, aceasta era un amestec de substanțe chimice tipice pentru extragerea cocainei din cafea măcinată.
La fața locului s-a mai descoperit și un litru de acetonă, o canistră de 20 de litri cu benzină, dar și 10 pungi de cafea, sigilate. Menționăm faptul că valoarea de piață a cocainei descoperite este de aproximativ 200.000 de euro, conform IGPR.
Cinci persoane au fost arestate preventiv
În urma descoperii făcute s-a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a cinci persoane. Este vorba despre cei doi cetățeni columbieni, doi cetățeni români și un cetățean israelian, stabilit în București. Astăzi va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă a celor 5 persoane.
Menționăm faptul că intervenția a fost efectuată de către luptătorii Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale și specialiștii Direcției Operațiuni Speciale. Aceștia au imobilizat şi extras din perimetru persoanele bănuite, având un aport decisiv în derularea operațiunii.
La rândul lor, specialiștii din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog și din cadrul Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor Cluj-Napoca au evaluat apoi riscurile care ar fi putut exista în urma procesului de producție.