Prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis, duminică, premierului Republicii Moldova, Maia Sandu, un mesaj de felicitare, în numele Guvernului României, pentru preluarea mandatului de prim-ministru.
Premierul României își exprimă încrederea că Executivul de la Chișinău va continua parcursul european al Republicii Moldova, prin implementarea cu succes a reformelor necesare, a Acordului de Asociere și a Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană.
Totodată, prim-ministrul Viorica Dăncilă reafirmă deplina disponibilitate a Guvernului României de continuare a Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, baza esențială a relației bilaterale dintre cele două țări.
“Pe responsabilitatea, hotărârea și puterea de muncă a Guvernului pe care îl conduceți se vor baza prosperitatea, stabilitatea și securitatea Republicii Moldova. Consider esențial ca, în activitatea dumneavoastră și a colegilor dumneavoastră, să mențineți la cote foarte înalte angajamentul european și să promovați valorile noastre comune, europene”, subliniază prim-ministrul Viorica Dăncilă.
Șeful Executivului român apreciază că este de relevanță majoră continuarea de către noul Guvern al Republicii Moldova a poziției privind reglementarea conflictului transnistrean, cu respectarea integrității teritoriale și suveranității Republicii Moldova, în granițele sale recunoscute internațional și fără să fie afectat parcursul său pro-european.
Totodată, prim-ministrul Viorica Dăncilă a adresat premierului Maia Sandu invitația de a efectua prima sa vizită în străinătate, la București, cât mai curând posibil, pentru a continua tradiția colaborării firești dintre România și Republica Moldova.