WSJ a citat mai mulți oficiali americani care au declarat că ancheta din 2016 privind ingerința Rusiei în alegerile prezidențiale din SUA a scos la lumină faptul că presupusa iubită a lui Putin a beneficiat de averea personală a lui Putin. Guvernul SUA a suspectat-o pe Kabaeva că a ascuns o parte din avere în străinătate, iar oficialii americani cred că ea este mama a cel puțin trei dintre copiii lui Putin, notează WSJ, preluat de CBS.

O lovitură mult prea directă la adresa lui Putin

Cu toate acestea, eventualele sancțiuni împotriva Alinei Kabaeva au fost oprite, deoarece măsura a fost considerată „o lovitură mult prea directă la adresa președintelui Putin, încât ar putea escalada și mai mult tensiunile dintre Rusia și SUA”, notează WSJ.

De ani buni circulă zvonuri despre relația dintre Putin și Kabaeva. Tabloidele ruse au numit-o „Prima Amantă a Rusiei” și chiar „Prima Doamnă Secretă”.

Vladimir Putin nu a recunoscut niciodată relația cu Kabaeva, dar ascensiunea ei politică și în fruntea unei rețele media este pusă pe seama legăturilor cu președintele Rusiei. Imaginea întreținută în Rusia este că Vladimir Putin duce o viață sobră, dedicată serviciului public, viață pe care o dorește privată.

În 2008, ziarul rus Moskovsky Korrespondent scria că Putin plănuia să divorțeze de soția, Liudmila, pentru a fi cu Alina Kabaeva. Ziarul a fost închis două zile mai târziu, iar după cinci ani, Putin a anunțat oficial că divorțează de Liudmila.

Kabaeva și-a început cariera internațională în gimnastica ritmică în 1996 și a devenit una dintre cele mai medaliate sportive, câștigând două medalii olimpice de aur. Ea s-a retras din acest sport în 2007 și a fost numită apoi în diferite funcții în cadrul guvernului rus.

Kabaeva și-a făcut apariția la un festival de gimnastică

Dar zilele trecute, Kabaeva, despre care se credea că se află în Elveția de la începutul conflictului, și-a făcut apariția la un festival de gimnastică care-i poartă numele, pozând în fața panourilor cu litera „Z” , devenită simbol al acțiunii militare a Rusiei în Ucraina.

Festivalul respectiv va fi prezentat la televiziunea rusă, în cadrul manifestărilor dedicate zilei victoriei Uniunii Sovietice împotriva Germaniei naziste, un eveniment despre care s-a spus că ar urma să prezinte și o victorie substanțială a rușilor în Ucraina, deși lucrurile stau complet diferit.

Statele Unite au impus sancțiuni împotriva fiicelor lui Vladimir Putin din mariajul anterior, dar ezită să o facă și împotriva fostei gimnaste. Mai multe personaje din opoziția din Rusia au cerut apoi SUA să extindă aceste sancțiuni și la Kabaeva. La începutul acestei luni, Georgi Alburov, aliat al opozantului Alexei Navalnîi, a postat concluziile Fundației Anticorupție a lui Navalnîi cu privire la legătura dintre fosta gimnastă și Putin și a cerut ca tânăra să fie sancționată „imediat”.

”Ea este beneficiara corupției instituite de Putin. Rudele ei au apartamente și case cumpărate cu bani furați de la ruși. Ea este un membru al cercului intim al lui Putin, care profită de poziția sa”, a spus acesta.