Cum arată cotaţiile principalilor indici ROBOR joi, 13 octombrie? Date oficiale de ultimă oră, prezentate de Banca Naţională.
Informaţia momentului de la BNR! Cotaţiile ROBOR pentru joi, 13 octombrie
Potrivit datelor prezentate joi de către BNR, indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a crescut joi până la 8,15%, de la valoarea de 8,11% cât era miercuri.
Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 8,24%, de la 8,21% în şedinţa precedentă.
Și indicele ROBOR la 12 luni a crescut joi, acesta fiind cotat la valoarea de 8,36%, de la 8,34%.
Dan Suciu, BNR: Atâta vreme cât creşte inflaţia, din păcate nu putem să nu creştem dobânzile
Luni, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a vorbit despre deciziile de creștere a dobânzilor luate la nivelul băncii centrale.
„A crescut (dobânda cheie – n.r.) pentru că a crescut inflaţia mai mult decât ne aşteptam şi am văzut această creştere. Cumva în trimestrul al IV-lea al acestui an ar fi trebuit sau am fi vrut să intrăm pe o uşoară traiectorie descendentă.
Nu este încă momentul unei traiectorii descendente, indiferent că este uşoară sau nu. Probabil acest episod se va muta spre anul viitor”, a precizat Dan Suciu, pentru Digi24.
„Atâta vreme cât creşte inflaţia, din păcate nu putem să nu creştem dobânzile. Sau nu pot să nu crească dobânzile. Ele sunt condiţionate de creşterea inflaţiei şi sunt răspunsul la creşterea inflaţiei.
Sigur că e un efort şi ne preocupă această îngrijorare pe care o creează creşterea dobânzilor, mai ales asupra ROBOR-ului şi IRCC-ului, care implicit determină creşterea ratelor.
Şi Banca Naţională a fost preocupată de această chestiune, nu numai prin empatia şi compasiunea pe care o avem faţă de situaţie ci prin pregătirea persoanelor care au asemenea rate că urmează o perioadă a dobânzilor mari. Puteam să creştem mai abrupt dobânda”, a adăugat reprezentantul BNR.