Informații de ultimă oră despre Alexandru Arșinel. S-a aflat în ce stare se află chiar acum marele actor. A fost nevoie din nou de ajutorul medicilor. Detalii venite chiar acum.
UPDATE
Spitalul Universitar de Urgență București confirmă faptul că Alexandru Arșinel a fost internat în data de 15 septembrie. Sursa citată precizează că marele actor are mai multe leziuni cauzate de repausul prelungit la pat și este nevoie de tratarea acestora.
În același timp, reprezentanții unității medicale anunță că după ce a fost supravegheat zile în șir și având în vedere istoricul său medical, Alexandru Arșinel a fost transferat la secția de Terapie Intensivă.
„Domnul Alexandru Arşinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022, în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, pentru tratarea unor leziuni de decubit, cauzate de repaosul prelungit la pat.
Având în vedere istoricul medical şi pentru a-l avea sub o supraveghere mai atentă s-a hotărât, ulterior, transferarea dumnealui în secţia de ATI”, a transmis SUUB.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Informații de ultimă oră despre Alexandru Arșinel. Marele actor a fost internat din nou la spital. Potrivit ultimelor informații, a fost nevoie de intervenția medicilor având în vedere cele întâmplate.
În prezent, actorul se află la Spitalul Universitar din Capitală, fiind adus de către fiul său. În ceea ce privește starea de sănătate a acestuia, se pare că actorului i-ar fi apărut escare, mai exact, niște iritații ale pielii care apar în momentul în care o persoană stă prea mult la pat, sau în căruciorul cu rotile.
Alexandru Arșinel a ajuns din nou la spital
Escarele se dezvoltă foarte rapid și nu se pot vindeca, însă pot fi ținute sub control dacă măsurile necesare sunt luate la timp de către medici.
„Escarele se formează preponderent la persoanele a căror condiție medicală nu le permite să se miște prea mult, care sunt imobilizate fie la pat, fie în căruciorul cu rotile. Aceste leziuni se dezvoltă rapid și, cu tratamentul potrivit, pot fi ținute sub control, însă nu se pot vindeca de tot. În schimb, dacă sunt luate din timp măsurile necesare pentru prevenirea lor, afecțiunea nu va afecta sănătatea corpului”, conform The Care Hub.
Alexandru Arșinel suferă de diabet zahăr și are probleme cu tensiunea arterială
Menționăm faptul că problemele pentru Alexandru Arșinel au apărut la începutul acestui an. În luna februarie, marele actor a ajuns de urgență la spital, cu ambulanța. Acestuia i s-a făcut rău în propria locuință, iar în momentul în care a ajuns la spital a cooperat conștient cu medicii.
Au urmat apoi mai multe investigații amănunțite, iar apoi și diagnosticul. Alexandru Arșinel suferă de diabet zaharat și totodată are mai multe probleme și cu tensiunea arterială.
În februarie, actorul a refuzat internarea, iar mai apoi a revenit acasă. Problemele au revenit însă câteva luni mai târziu. Astfel, în luna august, Alexandru Arșinel a ajuns să fie interna la Terapie Intensivă, la Institutul Clinic Fundeni în secţia de Terapie intensivă, din cauza problemelor de sănătate care s-au tot agravat.
Deși actorul dezvăluia la începutul anului că vrea să mai revină pe scenă, încă nu este clar cum va fi acest lucru posibil, având în vedere evoluția stării sale de sănătate.