Carmen Tănase este una dintre cele mai reputate actrițe din România. Artista a revenit pe micile ecrane duminică, 19 februarie, în cadrul celui de-al doilea sezon al serialului Clanul.
Rolul din proiectul de succes de la PRO TV este motivul pentru actrița pierde nopțile, înainte de a merge la filmări.
Serialul Clanul revine la PRO TV cu un nou sezon
Serialul Clanul se bucură de un mare succes în România, motiv pentru care producătorii filmului au decis prelungirea sa cu încă un sezon.
Acesta a început duminică, 19 februarie, de la ora 20:00, la PRO TV. Carmen Tănase are un rol magistral, intrând în pielea Luminiței Achim, mama protagonistului Tudor Achim, interpretat de actorul Denis Hanganu.
Actrița de teatru și film Carmen Tănase le-a povestit jurnaliștilor de la Playtech felul în care desfășurarea acțiunii serialului o captivează, uneori, atât de tare, încât bruneta pierde nopțile citind pagini întregi ale scenariului, până dimineață.
Carmen Tănase, despre rolul Luminiței din serialul Clanul
„Luminița schimbă puțin direcția. E cazul, e timpul. Ăsta e farmecul acestui serial că atunci când te aștepți să se întâmple ceva: pac! Se schimbă macazul!
Asta îmi place și mie și, uneori, prefer să uit ce am citit ca să am surpriză când văd.
Am pierdut multe nopți, când trebuia să mă scol la 4:00 dimineața că aveam filmare a doua zi și nu am mai dormit pentru că am citit mai departe, nu am putut să-l las”, a declarat actrița Carmen Tănase pentru sursa citată.
Carmen Tănase, despre cum face față activităților
De asemenea, Carmen Tănase recunoaște faptul că este dependentă de cafea, pe care o savurează datorită gustului, nicidecum pentru efectul pe care l-ar avea asupra organismului. Aceasta îi dă surplus de energie, susține actrița.
„Am experiență, am meciuri în picioare multe. Din ce în ce mai greu, că vârsta își spune cuvântul, dar, uite, că încă mai țin. De curând, nu am dormit vreo 5 nopți, așa, la modul o oră – o oră jumate și aia chinuită.
Și după aceste 5 nopți am căzut și am dormit o noapte blană așa, până pe la prânz și după aceea, a doua zi, parcă aveam terebentină, așa eram, deci nu stăteam locului nicio secundă.
Îmi iau energia, nu știu de unde. Mie îmi place să muncesc, adică îmi place ce muncesc, îmi place să muncesc cât mai mult. Când muncesc nu sunt obosită, când stau degeaba sunt obosită”, a completat Carmen Tănase, conform sursei menționate anterior.