Informația momentului despre criminalul din Bascov! Bărbatul nu a mai fost evaluat psihic de ani buni

Bărbatul care a comis ororile din județul Argeș avea probleme psihice de mai mulți ani, însă el nu mai fusese evaluat de către o comisie de specialitate din anul 2004, spune medicul Claudia Radu, adăugând că legislația este una foarte permisivă.

Medicul, care este și președintele Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din Argeș, spune că acesta nu a mai fost evaluat ulterior, subliniind că nici el, nici familia sa, nu a solicitat o reevaluare.

În declarația oferită pentru Adevărul, medicul Claudia Radu spune că reevaluările se fac doar dacă există o solicitare în acest sens.

”Comisia de evaluare i-a eliberat în 2004 acestui bărbat certificat pentru handicap accentuat permanent. Bărbatul nu a mai avut reevaluări de atunci, nu a solicitat nici familia sau el. Noi facem reevaluări la persoanele cu handicap permanent doar dacă familia solicită acest lucru, ca urmare a agravării stării de sănătate, la sesizări sau prin Ministerul Muncii, prin Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap. La momentul evaluării din 2004, bărbatul nu figura cu venituri, nu ştiu ce s-a mai întâmplat ulterior. Din 2004, familia acestuia nu a mai solicitat reevaluare”, spune aceasta.

România nu deține un lanț terapeutic prin care un pacient diagnosticat cu tulburări psihice să fie urmărit terapeutic

Ovidiu Alexinschi, medic psihiatru la Institutul Socola, a subliniat că situațiile respectiv apar deoarece în țara noastră nu există un lanț terapeutic prin care un pacient diagnosticat în spital să fie urmărit terapeutic de medici, personal din ambulatoriu sau asistență socială.

Conform celor spuse de Ovidiu Alexinschi, astfel de cazuri „se repetă la câteva luni”, iar foarte multe familii n-au bani să ajungă la medic sau nu-și urmează tratamentul prescris de medic.

„Nu e nimic neobișnuit că pacienții cu tulburări psihice să fie acasă, asta e norma în lumea civilizată. Problema e dacă acest bărbat era în evidență și urma tratament, dacă familia se îngrijea ca el să își ia tratamentul, dacă era prins în rețeaua ambulatorie de specialitate.

Majoritatea cazurilor de acest gen cu violență se întâmplă la pacienți care ies din urmărirea unor specialiști, fie că familia nu îi duce la tratament, fie nu sunt în evidență.

Să nu aibă cineva senzația că pacienții cu tulburări psihice sunt mai periculoși decât oamenii din populația generală, dar când se întâmplă ca un pacient cu tulburări psihice grave să comită astfel de fapte ele sunt de o extremă violență.

Sunt foarte multe căi prin care pacienții pot fi ajutați și pot fi inserați psihosocial și medical. La noi e problemă uriașă în zona de inserție socio-economică. Din cauza sărăciei, foarte multe familii fie n-au bani să ajungă la medic dacă sunt în mediul rural, fie nu-și urmează tratamentul prescris de medic.

Aceste situații apar pentru că nu există un lanț terapeutic articulat, prin care un pacient diagnosticat în spital să fie ulterior urmărit într-un lanț terapeutic care să includă medici, ambulatoriu, asistență socială, etc. Toate astea fac un tablou dezorganizat al asistenței și pot apărea asemenea cazuri, vedem că la câteva luni de zile se repetă”, a declarat Ovidiu Alexinschi la Digi24.