S-au aflat informații noi din viața actorului Florin Zamfirescu. El a povestit recent că luna aprilie are o triplă semnificație pentru el. Marele actor se serbează de trei ori. Asta pentru că luna aprilie e una specială. Într-un interval de câteva zile el marchează momente importante ale vieţii mele.

Primul moment special se petrece pentru Florin Zamfirescu în Duminica Floriilor.

„Urmează ziua mea de naştere, pe 12 aprilie, şi închei cu cealaltă sărbătoare onomastică, cea dedicată Sfântului Gheorghe, la 23 aprilie. Fiindcă ai mei părinţi au decis să mă boteze Florin Gheorghe Zamfirescu! Iar dacă adaug şi Paştele, atunci am numai puţin de patru motive speciale”, a spus el pentru Impact.ro.

Cea mai mare dorință a lui Florin Zamfirescu

Actorul a dezvăluit care este și cea mai mare dorință a sa. El și-ar dori ca noi toţi să ne simţim bine și să nu mai acţionăm ca şi cum am încerca să ne grăbim sfârşitul.

Dorinţa mea e să ne fie bine tuturor”, a spus celebrul actor, conform sursei citate.

Florin Zamfirescu este tatăl a doi copii ce i-au călcat pe urme în domeniul actoriei. Acesta are un fiu din prima sa căsătorie, pe Vlad Zamfirescu. Fiul i-a dăruit doi nepoți. Actorul are și o fiică, din cea de-a doua căsnicie, pe Ștefana Samfira. Fiul lui Florin Zamfirescu a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București și este actor și regizor. Ștefana Samfira s-a născut în 1978 și a urmat, la rândul ei, cariera în teatru.

A încălcat regula impusă de soția sa

El a susținut că se înțelege foarte bine atât cu copiii săi cât și cu nepoții pe care îi are, patru la număr. Ei au fost alături de actor la ziua sa de naștere, unde au petrecut împreună.

Florin Zamfirescu a lăsat să se înţeleagă că a încălcat totuşi una dintre „regulile” impuse de soție.

„Nu mai am o anume relaţie cu alcoolul. Soţia mea, medic de profesie, mă veghează cu străşnicie. Degeaba încerc să-i explic, imparţial ca oricare alt român, că alcoolul te conservă cel mai bine. Dincolo de glumă, am încercat în anii din urmă să fiu extrem de rezervat în relaţia cu alcoolul. Oricum nu mă omor după vin! Dar de ziua mea mi-am permis să gust un pahar de ouzo. Unul singur. Am ales ouzo, fiindcă îmi place să cred că am o relaţie specială cu grecii”, a spus acesta.