Amintim că președintele Klaus Iohannis a avut patru vizite peste hotare în luna martie: un turneu asiatic, între 6 și 10 martie, în Japonia și Singapore; deplasare la Sofia pe 15 martie; 4 zile în Dubai și Emiratele Arabe Unite; 2 zile la Bruxelles.

Potrivit Europa Liberă, suma plătită pentru deplasările externe din luna martie reprezintă mai mult de o treime din întregul buget alocat pentru 2023. Costurile sunt mai mari decât în oricare dintre anii 2016-2021.

Klaus Iohannis se află până pe 26 aprilie într-un turneul în America Latină

De asemenea, Administrația Prezidențială a plătit 12,2 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 2,5 milioane de euro, pentru vizitele oficiale efectuate de șeful statului de la începutul anului 2023.

Sursa menționată amintește că președintele Klaus Iohannis se află până pe 26 aprilie într-un turneul în America Latină. Deplasarea sa are loc cu o aeronavă închiriată de la o companie din Luxemburg.

Mai apoi, preşedintele României continuă, miercuri, vizita oficială de două zile în Republica Federativă a Braziliei, urmând să aibă întrevederi cu autorităţile locale din Rio de Janeiro.

Șeful statului se va întâlni cu viceguvernatorul statului Rio de Janeiro

Potrivit agendei oficiale, şeful statului se va întâlni cu viceguvernatorul statului Rio de Janeiro, Thiago Pampolha Goncalves, şi cu viceprimarul oraşului, Nilton Caldeira.

Totodată, Klaus Iohannis va depune o coroană de flori la Monumentul naţional al eroilor căzuţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Anterior, Administraţia Prezidenţială a oferit explicaţii cu privire la deplasarea preşedintelui Klaus Iohannis în Japonia cu o aeronavă privată şi a precizat cum s-a ajuns la o astfel de decizie.

„Lipsa unei aeronave dedicate transportului aerian al demnitarilor de nivel înalt generează probleme operaţionale, ineficienţă economică şi mai ales prejudicii de imagine pe plan extern. Obiectiv principal al vizitei îl reprezintă evaluarea stadiului relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări şi identificarea în comun a domeniilor unde există perspective de creştere a schimburilor comerciale şi de atragere de noi investiţii, pentru ambele state”, a explicat Administraţia Prezidenţială.

La rândul său, președintele Klaus Iohannis a susținut că Administrația Prezidențială se va încadra în prevederile bugetare care au fost aprobate prin legea bugetului.