Vestea momentului despre Mihai Bendeac! Actorul a împlinit vârsta de 40 de ani, iar mai mulți colegi de breaslă i-au urat la mulți ani, printre care și actorul George Mihăiță. Ce legătură este între cei doi?
Mihai Bendeac a împlinit vârsta de 40 de ani. O mulțime de prieteni și colegi i-au urat numai de bine pe rețelele de socializare, iar la fel a făcut și actorul George Mihăiță, doar că nu prin intermediul rețelelor de socializare.
Cunoscutul actor are numai cuvinte de laudă la adresa colegului său de breaslă, Mihai Bendeac. Potrivit lui George Mihăiță, fostul jurat al emisiunii „iUmor” este cel mai bun din generația sa.
„Pot spune că Mihai Bendeac a fost cel dintâi care mi-a spus Tătuțu. Cum mult înainte ca acest diminutiv să-mi devină familiar după ce am reușit o treabă bună alături de colegii din serialul de la PRO TV. De ce spun asta? Fiindcă Mihai îmi spune de ceva timp ”tata”. Așa mă striga el! Iar eu îi spun ”fiule”. Mihai Bendeac e ca și copilul meu! Și asta, nu de ieri, de azi!”, a declarat George Mihăiță pentru Playtech.
Mihai Bendeac, mai mult decât un personaj de televiziune
Actorul din serialul „Clanul” de pe Pro TV mai spune că Mihai Bendeac este mult mai mult decât un personaj de televiziune.
„Mihai Bendeac e mai mult decât personajul de televiziune admirat de cei mai mulți dintre noi. Și nu pot să nu mă bucur de fiecare succes al său. E mai mult și decât personajele pe care le interpretează pe scena teatrului. Și sunt, slavă Domnului! Mihai Bendeac e un om bun. Nu mai găsești azi cu ușurință oameni buni. Trebuie să-i cauți cu atenție! Dar Mihai e un asemenea gen de om!”, mai spune el.
Mihai Bendeac, un actor bun, dar și un regizor la fel de bun
Nu în ultimul rând, George Mihăiță a vorbit, pentru sursa anterior citată, și despre colaborarea pe care o are cu Mihai Bendeac în piesa de teatru „Desculț în parc”.
„Mihai e deopotrivă un actor bun, dar și un regizor bun. Nu știu care e mai bun dintre ei, actorul sau regizorul? Dar știu că ceea ce-mi place la el este caracterul. Dincolo de fețele sale de la televizor, dincolo de ceea ce auzim sau ceea ce citim despre el, și se scrie mult despre el, credeți-mă e inegalabil ca și caracter. Știu că mă pot bucura oricând de prietenia lui, iar asta contează enorm în viață. Mai ales pentru cei ce prețuiesc prietenia în ziua de astăzi!”, mai spune el.
Mesajele de felicitări au curs la adresa fostului jurat „iUmor”
Printre cei care i-au urat la mulți ani cunoscutului actor a fost și Ilona Brezoianu, cea care a jucat și ea într-o altă piesă de teatru cu Mihai Bendeac.
„Astazi e ziua lu @jurnalul_unui_burlac si nu pot sa nu-i fac o declaratie frumoasa. Te iubesc asa ciudat cum esti! Cu picaturi, cu vacante pe google maps, cu ocd, cu telefonu’ ala cu care faci storyuri dubioase si filmezi toate alea prin turneu, cu parfumu’ ala al tau enervant, cu jantirica aia cu care umbli cand afara sunt -5 grade, cu statu’ tau pana in ultimu moment cand faci pipi si ma pui sa opresc pe oriunde, cu punga ta de vitamine pe care le iei ca un moș…si ar fi multe dar nu vreau sa te fac de balamuc de ziua ta! La multi ani!!!”, a notat actrița pe Instagram.