Mihai Bendeac este, probabil, cel mai convins burlac din showbiz-ul românesc. A avut și relații serioase, însă niciodată nu s-a gândit la însurătoare. Cu toate acestea, a mărturisit că și-ar dori o iubită care să aibă aceleași calități ca ale mamei lui.
Mihai Bendeac își dorește o femeie cu spiritul de sacrificiu al mamei sale
Actorul a spus că una dintre calitățile pe care le apreciază cel mai mult la o femeie este dezinteresul față de zona materială. Însă cel mai mult și-ar dori o femeie care să aibă spiritul de sacrificiu al mamei sale.
„Am cunoscut foarte multe fete, care sunt minunate, și ele dezinteresate de partea materială. În România sunt chiar milioane, dar în viața mea nu există. Dar e un subiect despre care evit să discut. Nu am un complex de genul acesta, că mi-aș dori ca ea să semene cu mama mea din punct de vedere caracterial, dar sunt absolut convins că sunt anumite lucruri pe care mi-ar plăcea să le aibă, de exemplu spiritul de sacrificiu al mamei mele”, a declarat el pentru Cancan.
Lecția de viață primită de la părinții săi
Mihai Bendeac a povestit, de asemenea, despre o lecție de viață primită de la părinții săi. În trecut, aceștia dețineau o afacere, o rulotă, pe care într-un final au fost nevoiți să o vândă. Au dat-o noului proprietar pentru suma de 3.500 de dolari, dar ulterior, suma li s-a părut prea mare, așa că s-au dus acasă la omul respectiv și i-au dat înapoi 500 de dolari.
„Mi-a adus, recent aminte, mama mea, o întâmplare mai veche, ce a avut loc prin anii 1990. Noi am avut o afacere, aveam o rulotă. La un moment dat, ai mei au fost nevoiți să vândă rulota și au dat-o cu 3500 de dolari. Au ajuns acasă și s-au gândit că totuși această sumă e cam mare pentru acea rulotă. Și s-au dus acasă la acel om și i-au dat înapoi 500 de dolari. Și a rămas omul absolut interzis. În spiritul acesta am fost și eu crescut”, a povestit el.
Actorul a spus în mai multe rânduri că este o persoană care a învățat să trăiască cu bani puțini și că nu își dorește să schimbe acest lucru.
„În viața de zi cu zi sunt de departe cea mai dezinteresată ființă din punct de vedere financiar. Trăiesc cu foarte puțini bani. Așa am fost dintotdeauna și nu vreau să mă schimb”, a spus el.