Liderul UDMR a propus o dezbatere pe tema pensiilor speciale încă din 2021 și spune că acum am ajuns în situaţia de a pierde bani europeni. Din punctul său de vedere este necesară o discuţie cu magistraţii, iar renunţarea la pensiile speciale ar trebui să se facă etapizat.
”În 2021 am propus prima dată, după aceea în 2022, o dezbatere despre aceste pensii, zic eu de serviciu, nu speciale. Ideea era următoarea: cei care se află în serviciul public, pentru o anumită perioadă, dincolo de contributivitate, să primească sau nu câteva puncte în plus, cum se întâmplă în Europa, peste tot.
Şi dacă am fi ajuns la concluzia că da, trebuie, dincolo de contributivitate, să primească câteva puncte, atunci trebuia să stabilim care sunt acele categorii şi care este marja, de unde şi până unde.
Nu am făcut această dezbatere, am început, dar a murit acea dezbatere şi am ajuns într-un impas total zic eu, în acest moment (…) Ne-am trezit cu asumarea în PNRR pe pensiile de serviciu şi cu un blocaj, fiindcă cei de la Comisie cer 45 la sută să fie maximum din salariu pentru pensie, magistraţii vor 85 la sută, militarii nu ştiu dacă ar accepta 45.
Acum suntem într-o situaţie în care, dacă nu facem această reformă, vom pierde nişte bani, 700 milioane, care e foarte mult. Şi alte state membre au renunţat la anumite reforme”, a declarat Kelemen Hunor, sâmbătă, la emisiunea Insider politic de la Prima TV.
Kelemen Hunor: Promisiuni au făcut alții
Întrebat de ce ne-am asumat tăierea pensiilor speciale, Kelemen Hunor a explicat că alţii au promis în campania electorală că vor tăia aceste pensii.
”Asta e o altă întrebare. Fiindcă au promis, eu nu am promis niciodată, au promis alţii.
Au promis în campanie că taie pensiile speciale şi au gândit că mergând pe PNRR cu această asumare, va fi mult mai uşor. Uite că nu este foarte uşor”, a explicat Kelemen Hunor.
Trebuie găsite soluții echitabile
Preşedintele UDMR este de părere că trebuie găsite soluţii echitabile pentru societate. ”Din punctul meu de vedere trebuie găsite soluţiile echitabile pentru societate. Adică cei care sunt în serviciul public şi au o grămadă de interdicţii, incompatibilităţi, dacă au stat 20 de ani, 10 ani, 30 de ani în serviciul public, pe lângă contributivitate tu poţi să dai un punct în plus.
Asta înseamnă că primeşte cu 10 la sută mai mult decât ar fi pe contributivitate (…) Baza trebuie să fie contributivitatea, apoi nu poate să fie mai mare pensia decât salariul fiindcă la magistraţi şi la câţiva poliţişti care erau şi poliţişti judiciari care primesc o pensie mai mare, într-adevăr primesc o pensie mai mare decât era salariul, ceea ce este inacceptabil.
Magistrații ies prea devreme la pensie
Şi mai e o chestiune, vârsta de pensionare. Cum să fiu eu de acord ca un magistrat la 50 de ani să iasă la pensie, indiferent dacă e procuror sau judecător. Când are experienţa cea mai bună necesară, are forţa necesară şi societatea are nevoie de el, pleacă la pensie”, a spus Kelemen Hunor.
De asemenea, Kelemen Hunor a adăugat că este nevoie de dialog şi că după părerea sa ”nu avem voie să pierdem banii”.
”Din punctul meu de vedere nu avem voie să pierdem banii şi nu avem voie să nu facem ceea ce au promis alţii. Trebuie găsită o soluţie. Trebuie să stai la masă cu magistraţii, trebuie să înţeleagă şi ei anumite chestiuni. Trebuie să faci etapizat toată trecerea asta, dar aşa cum este nu merge”, a concluzionat Kelemen Hunor.