Informația momentului despre petrecerea lui Elon Musk! Abia acum s-a aflat adevărul (SURSE)

elon musk

Sursa: Dreamstime

Două surse din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au confirmat informația despre miliardarul Elon Musk, care a organizat o petrecere de Halloween la Castelul Bran din România. Petrecerea a fost pregătită încă de la finalul anului trecut.

Cel mai bogat om al lumii, Elon Musk, care a organizat o mare petrecere la Castelul Bran, se pare că nu a mai ajuns în România. La rândul ei nici actrița Angelina Jolie nu a venit, potrivit unor surse din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Ambii cetățeni americani ar fi trebuit să apară în evidența unuia dintre punctele de frontieră ale țării, indiferent de modul în care au ajuns în România.

Elon Musk n-a mai venit în România

„Încă din septembrie 2021, mai multe firme foarte importante de pază și securitate din străinătate au venit să inspecteze Castelul de la Bran”, a declarat pentru Libertatea un înalt ofițer din MAI, care a dorit să i se păstreze confidențialitatea.

„După ce au făcut inspecția, au dat verde și s-au făcut foarte multe rezervări încă de anul trecut, în perioada noiembrie – decembrie, pentru sărbătoarea de Halloween din 2022”, a continuat oficialul din MAI.

Amintim că, Elon Musk i-a invitat în România pe cei mai bogați oameni din lume, pentru o mare petrece de Halloween la Castelul Bran. Fondatorul Tesla și SpaceX, cu o avere care depășește PIB-ul mai multor țări, a vrut să fie sigur că fiecare detaliu este pus la punct și a angajat un regizor venit special de la Hollywood.

La petrecere a participat și miliardarul Peter Thiel, un prieten apropiat al lui Elon Musk și partenerul său Matt Danzeisen, care au ajuns în România sâmbătă seara, cu un avion privat. Peter Thiel și Matt Danzeisen sunt împreună din 2017, dar în ciuda faptului că sunt împreună de foarte mult timp, în mass-media se cunosc foarte puține lucruri despre viața lui Matt.

Mama miliardarului urmează să vină la București

Pe de altă parte, mama lui Elon Musk, Maye Musk, va veni în curând la București. Modelul în vârstă de 74 de ani va veni în țara noastră pentru un eveniment la care va participa chiar din postura de gazdă.

Ea ar urma să ajungă la București la finalul lunii ianuarie pentru un eveniment care se va desfășura la Sala Palatului din Capitală, potrivit mediaflux.ro. În cadrul evenimentului, mama lui Elon Musk își va prezenta în fața publicului din România cartea ”O femeie își face un plan: Sfaturi pentru o viață plină de aventură, frumusețe și success”, noul proiect al modelului de 74 de ani.