Informația momentului despre Traian Băsescu. Fostul președinte a început deja să elibereze vila de protocol unde a locuit în ultimii ani, însă ce s-a întâmplat în tot acest timp? Detalii de ultimă oră.
Traian Băsescu trece printr-o situație fără precedent. Fostul președinte este nevoit să părăsească vila de protocol unde a trăit în ultimii ani și a început deja toate procedurile de mutare.
Deși era de așteptat ca Traian Băsescu să fie afectat de acest lucru, fostul președinte susține că altceva l-a întristat. Într-un interviu acordat pentru Antena 3 el susține că doar respectă legea și că pentru el nu este o noutate o astfel de mutare.
Băsescu susține că s-a mutat de 10 ori în viața lui și mai poate să o facă încă odată, în condițiile în care acum nu mai este un fost președinte și doar un cetățean oarecare.
Fostul președinte susține însă că cea mai mare supărare a sa este moartea cățelului în momentul de față și nicidecum mutarea din vila de protocol și drepturile care i-au fost încălcate.
Marea supărare a lui Traian Băsescu
„Noi nu suntem proaspăt căsătoriți să avem un cuier și un pat. Încerc să mă încadrez în lege atât de mult cât se poate. Numai că de ieri sunt supărat, a murit cățelușul ăsta amărât! Sunt supărat de câine, nu de mutat! De mutat, m-am mutat de 10 ori la viața mea, mă mai mut o dată, dar am observat că Parlamentul și Înalta Curte, prin deciziile lor, mi-au desființat cei zece ani de președinție! Eu nu mai sunt un fost președinte, sunt un oarecare cetățean!
Vreau să văd dacă Parlamentul cu toți lașii care nu m-au putut învinge cât am fost în activitate, dar mă lovesc după ce nu mai sunt în activitate, dacă îmi vor lua și brevetul de căpitan de cursă lungă. Că ei, marea majoritate, sunt oameni fără meserie. Dacă pleacă din politică sunt muritori de foame”, a spus Traian Băsescu pentru sursa citată.
Menționăm faptul că fostul președinte trebuia să elibereze până la data de 1 iunie vila de protocol, în contextul în care potrivit Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, primul său termen de 60 de zile a expirat deja.
Autoritățile au decis însă să îi mai acorde alte cinci zile, însă nici în acest interval, Băsescu nu s-a putut încadra.
Traian Băsescu nu regretă că renunță la locuința de protocol
Pe de altă parte, Traian Băsescu a apreciat decența RAPPS, precizând că instituția nu a lucrat cu somații sau cu notificări față de alte instituții ale statului. Totodată, el a adăugat că apartamentul în care se va muta este deja gata și că nu va sta ”la mila statului român”.
„Cealaltă locuință este gata să primească mobilier. RAPPS a fost cea mai decentă instituție, a lucrat cu legea, n-a lucrat cu somații, n-a lucrat cu notificări, deci a fost cea mai decentă instituție dintre toate instituțiile statului. Un stat care-și batjocorește foștii președinți n-are cum să fie tratat de către foștii președinți altfel decât îi tratează el. Așa că ce-mi dă statul am să-i dau și eu, n-am obligația să-i dau altceva.
Mi-e foarte bine. Credeți-mă că nu am niciun regret personal după locuința de protocol, mi-am cumpărat un apartament foarte frumos, așa că nu stau la mila statului român. (…) Maria e oricum mulțumită, atât timp cât suntem împreună”, a mai spus Băsescu.