Fosta vedetă Baywatch, Pamela Anderson, în vârstă de 55 de ani, se află în prezent în circuitul de promovare al cărții sale de memorii „Love, Pamela”. Acesta acoperă diverse aspecte ale vieții și carierei sale.
În timp ce a vorbit cu sinceritate despre perioada petrecută la Hollywood, vedeta de origine canadiană s-a destăinuit despre timpul petrecut în prezența a doi bărbați care au ținut prima pagină a ziarelor departe de lumea divertismentului: Vladimir Putin și Julian Assange.
Relația dintre Pamela Anderson și Vladimir Putin
În calitate de activistă PETA, activitatea sa a plasat-o în aceeași cameră cu o serie de personalități puternice, inclusiv politicieni ruși, pe care i-a determinat să interzică importul de produse din carne de focă și cărora le-a cerut să blocheze o navă japoneză care conținea carne de balenă.
„Eram la Kremlin, stăteam la masă și toată lumea era prezentă. Putin a venit în încăpere o singură dată, dar știa tot ce se petrecea. Primeam mesaje de la alte persoane care-mi spuneau cât de încântat era Putin că eram eu acolo! Pot spune că s-a distrat de minune cu mine la Kremlin!.”, a mărturisit Pamela Anderson.
Făcând referire la actuala invazie a Rusiei în Ucraina, Pamela Anderson, care a precizat că a votat pentru președintele Joe Biden la alegerile din 2020, a adăugat: „Nu știu care este lucrul potrivit de spus în acest moment, pentru că este oribil”.
Pamela Anderson, despre relația cu Julian Assange
În timpul interviului, Pamela Anderson a vorbit și despre Assange, cu care a fost fotografiată în mai multe rânduri în timp ce se afla în vizită la Ambasada Ecuadorului din Londra, unde acesta se refugiase la acea vreme.
Încarcerat în capitala Angliei din 2019, jurnalistul și activistul australian Julian Assange riscă să fie extrădat în SUA pentru 18 capete de acuzare legate de publicarea de către WikiLeaks a unor documente militare secrete în 2010.
„Este pur și simplu sfâșietor pentru că el se află într-o închisoare de maximă securitate în izolare în timp ce așteaptă un proces, iar toți acești alți oameni încalcă legea peste tot și nimeni nu este în închisoare. Este o ipocrizie interesantă”, a spus Anderson.
Actrița a abordat, de asemenea, în mod vag speculațiile cu privire la faptul dacă relația ei cu Assange a fost vreodată mai mult decât platonică.
„Este atât de pasionat de viață și de orice. Pur și simplu nu există nimic din ceea ce spune care să nu fie fascinant. Așa că a existat cu siguranță o conexiune. Pur și simplu vorbeam toată noaptea, beam mezcal, râdeam și spuneam povești.”,a spus Pamela Anderson.