Vineri, 17 iunie 2022, Vladimir Putin va ține un discurs despre impactul negativ al sancțiunilor impuse Rusiei, despre creşterea preţului la energie şi despre criza alimentară globală.
Acestea sunt doar câteva subiecte aflate pe agenda preşedintelui rus, care se pregătește acum pentru reuniunea oficială a Forumului Economic Internaţional de la Sankt Petersburg. Discursul său va fi „extrem de important”, subliniează Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
„Vedem cum toate aceste restricţii şi sancţiuni impuse (n.r. împotriva Rusiei) duc la creştere preţurilor la energie, hrană şi în alte sectoare. Vedem că greşelile multor ţări încep să apară şi să se transforme într-o criză alimentară globală.
Economia a fost luată ostatică de către politică, iar politicienii din multe ţări au făcut un număr colosal de greşeli în timpul pandemiei de coronavirus, ceea ce reprezintă o furtună sistemică ideală”, a declarat astăzi Dmitri Peskov, potrivit agenției ruse de presă TASS.
Totodată, oficialul rus este ferm convins că aceste greşeli au fost agravate de „războiul economic pornit asupra Rusiei”, subliniind faptul că țara sa este un stat puternic, motiv pentru care „acest război se întoarce împotriva statelor neprietenoase”.
Amintim faptul că, la începutul lunii iunie, Uniunea Europeană a adoptat al şaselea pachet de sancţiuni economice împotriva Rusiei, drept răspuns la invadarea ilegală a Ucrainei, a anunţat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.
UE a impus al șaselea pachet de sancțiuni economice împotriva Rusiei
Noul pachet de sancțiuni economice vizează „capacitatea Rusiei de a finanţa războiul, prin impunerea de sancţiuni economice suplimentare”, a declarat recent Josep Borrell.
Acesta conţine o interdicţie completă asupra ţiţeiului brut şi produselor petroliere livrate pe mare, dar nu include petrolul transportat prin conducte, ceea ce înseamnă că măsura acoperă 90% importurile europene de petrol din Rusia.
Interdicţia face obiectul anumitor perioade de tranziţie pentru a permite sectorului şi pieţei globale să se adapteze. Noul pachet de sancţiuni a fost adoptat după ce Ungaria şi alte câteva ţări membre UE au făcut un lobby masiv împotriva unei propuneri de embargou total asupra petrolului rusesc importat de UE, potrivit agenției de presă DPA.
Ce alte sancțiuni economice au fost incluse în noul pachet UE?
De altfel, noile sancţiuni prevăd și excluderea Băncii Centrale din Rusia (Sverbank) din sistemul internaţional de comunicaţii financiare SWIFT, interdicţii asupra a încă trei posturi de televiziune ruse deţinute de stat şi sancţiuni contra unor indivizi răspunzători pentru crimele de război comise de armata rusă în Ucraina.
Amintim faptul că cele cinci runde precedente de sancţiuni europene contra Federației Ruse au vizat economia, sistemul financiar, banca centrală, oficialităţi guvernamentale ruse de rang înalt, pe preşedintele rus Vladimir Putin şi pe cercul său de apropiaţi.