Informația momentului în România. Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, vine cu noi detalii despre războiul din Ucraina. Într-o postare pe contul personal de Facebook, oficialul NATO a comentat discursul președintelui Vladimir Putin, care în opinia sa confirmă faptul că operațiunea specială din Ucraina nu merge conform planului.
Mircea Geoană precizează că Vladimir Putin a făcut câteva greșeli majore de calcul. A crezut că în scurt timp va putea controla Ucraina, mai exact în câteva zile, însă s-a dovedit contrariul. Armata ucraineană a reușit să elibereze mai multe părți din teritoriu, lucru care nu a fost pe placul liderului de la Kremlin.
În ciuda acestui lucru însă, NATO rămâne calmă și va continua să ofere sprijin Ucrainei, spune Geoană.
Războiul din Ucraina nu se desfășoară conform planurilor lui Vladimir Putin
„Discursul președintelui Putin marchează, în mod clar, o escaladare a retoricii politice a Kremlinului, dar nu este o surpriză. La nivelul conducerii Alianței Nord-Atlantice am luat în calcul acest scenariu și suntem pe deplin pregătiți. De aceea, rămânem calmi și continuăm să oferim sprijin Ucrainei.
Discursul președintelui Putin demonstrează, în primul rând, că războiul nu decurge conform planurilor Moscovei. Acesta a făcut o mare greșeală de calcul – a crezut că poate prelua controlul Ucrainei în câteva zile. Însă ofensiva rusă a fost oprită de forțele ucrainene și acum, de fapt, ucrainenii au reușit să elibereze parte din teritoriul pe care forțele ruse îl ocupaseră în primele luni ale războiului”, a scris acesta.
Secretarul General Adjunct al NATO precizează că indiferent de planurile pe care Vladimir Putin le are, lucrurile sunt destul de clare: soldații ruși sunt echipați modest și există mai multe probleme de logistică militară.
De asemenea, controlul și comanda care sunt necesare într-o astfel de situație au înregistrat rezultate slabe în ultimele luni de zile pe front.
Ce a transmis, de fapt, Vladimir Putin în discursul său?
„Așadar, atât discursul, cât și mobilizarea parțială a forțelor armate ale Rusiei demonstrează greșeala strategică a președintelui Putin. În aceeași logică – de a încerca să traseze o linie roșie, de a reveni de pe o poziție de forță în conflict – vor avea loc și referendumurile false de pe teritoriul Ucrainei încă ocupat de forțele ruse. După cum spunea și Secretarul general Jens Stoltenberg ieri, la New York, asemenea voturi false, referendumuri trucate, nu au însă nicio legitimitate și, prin urmare, nu schimbă natura conflictului.
Orice mobilizare se va adăuga la numărul de trupe și forțe pe care Federația Rusă le are deja în teatru, dar, pentru această creștere de efective militare, va fi nevoie de timp considerabil și de echipament. Iar din ceea ce am văzut până acum, trupele rusești sunt echipate modest, sunt deficitare în termeni de logistică militară, iar comanda și controlul adecvate sunt extrem de rudimentare, având rezultate slabe”, adaugă acesta.
Mircea Geoană spune că în cazul în care situația din Ucraina se va înrăutăți, NATO va continua să ofere sprijin. Pe de altă parte, el precizează că Vladimir Putin este singura persoană care poate pune capăt războiului, printr-un simplu ordin de retragere al forțelor ruse.
„Dar, într-adevăr, toate aceste evoluții vor aduce o înrăutățire a situației din Ucraina, pentru că o escaladare a conflictului va însemna, din păcate, mai multă suferință, mai multe pierderi de vieți. Atât vieți ale luptătorilor ucraineni, cât și ale soldaților ruși. Președintele Putin poate pune capăt acestui război prin retragerea forțelor sale, prin oprirea invadării unei alte țări.
Retorica nucleară la care recurge președintele Putin este periculoasă și nesăbuită. Știe foarte bine că un război nuclear nu trebuie purtat niciodată și nu poate fi câștigat și va avea consecințe fără precedent pentru Rusia. În consecință, NATO și-a sporit considerabil prezența, în special în partea de est a Alianței, pentru a elimina potențialul de erori sau neînțelegeri la Moscova”, adaugă acesta.
NATO continuă să monitorizeze Rusia
Oficialul NATO susține că Rusia este monitorizată foarte îndeaproape, iar până la momentul actual nu există îngrijorări cu privire la o serie de pregătiri nucleare, în ciuda repetatelor avertismente venite din partea lui Vladimir Putin.
El a mai adăugat că NATO va rămâne vigilentă și va monitoriza în continuare ceea ce se întâmplă, indiferent de evoluția situației.
„Comunicăm cât se poate de clar că monitorizăm foarte îndeaproape ceea ce face Rusia. Un exemplu care se înscrie în aceeași logică a descurajării strategice și a vigilenței este reprezentat de mesajele transmise de oficialii SUA, în timpul weekend-ului, despre riscurile pentru centrele de aprovizionare pentru Ucraina din statele aliate.
În plus, până acum nu am văzut nicio schimbare în postura nucleară, pregătirea nucleară, dar monitorizăm acest lucru foarte îndeaproape și rămânem vigilenți”, a transmis Mircea Geoană într-o postare pe Facebook.
Șefa CE și premierul Marii Britanii confirmă eșecul Rusiei în Ucraina
Menționăm că nu doar Mircea Geoană consideră că discursul lui Vladimir Putin confirmă că lucrurile au scăpat de sub control pe front. La rândul lor, premierul britanic Liz Truss şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-au întâlnit la Adunarea Generală a ONU unde au afirmat că mobilizarea din Rusia este într-adevăr un semn că invazia declanșată de Vladimir Putin a eșuat.
„Este o declaraţie de slăbiciune”, au spus ele. Cei doi oficiali au mai precizat și că vor continua să sprijine Ucraina „atât timp cât va fi nevoie”.
Amintim faptul că reacțiile din partea NATO și din parte UE vin în condițiile în care miercuri, Vladimir Putin a anunțat mobilizarea parțială în Rusia. Totodată, liderul de la Moscova avertiza că va folosi orice mijloc pe care îl are la îndemână.
Putin a mai spus și că cei care vor utiliza șantajul nuclear își vor da seama că lucrurile s-ar putea întoarce împotriva lor. „Nu blufez”, a mai adăugat Vladimir Putin.