Alianța Nord-Atlantică (NATO), cea mai puternică forță militară din lume, a lansat un pachet de sprijin pentru Republica Moldova, în contextul crizei acute de securitate de la graniță.
Republica Moldova va beneficia de un pachet de sprijin sporit din partea Alianței Nord-Atlantice. Decizia a fost aprobată în cadrul reuniunii miniștrilor Apărării ai statelor membre NATO, care a avut loc la Bruxelles.
Pachetul de asistență vine ca reacție de răspuns la solicitarea Republicii Moldova în contextul consolidării capacităților de apărare a țării, în contextul situației tot mai tensionate din zonă.
„Aliații au aprobat documentul actualizat cu privire la Pachetul de asistență NATO pentru consolidarea capacităților de apărare și securitate ale Republicii Moldova (DCB).
Acesta prevede sporirea cooperării în vederea fortificării rezilienței instituțiilor naționale față de noile provocări și combaterii amenințărilor hibride, inclusiv promovarea comunicării strategice și diplomației publice pentru combaterea dezinformării”, a anunțat Ministerul Apărării din Republica Moldova, conform realitatea.md.
A fost aprobată decizia politică de a extinde cooperarea cu Republica Moldova
De asemenea, documentul vizează și cooperarea în dezvoltarea capacităților de apărare și securitate ale Republicii Moldova, cu accent pe modernizarea forțelor armate, fortificarea apărării cibernetice, precum și consolidarea integrității instituționale și dezvoltarea profesională a funcționarilor publici din sectorul securității și apărării naționale.
„Implementarea pachetului de asistență DCB inițial a cuprins proiecte pentru modernizarea Armatei Naționale a Republicii Moldova. La summit-ul Alianței din iunie 2022, de la Madrid, a fost aprobată decizia politică de a extinde cooperarea cu Republica Moldova, aceasta fiind detaliată în cadrul documentului actualizat DCB aprobat în cadrul Consiliului Nord-Atlantic din februarie 2023.
Această asistență, în formă de consultanță, instruire și capabilități, urmează să contribuie la modernizarea sectorului de apărare și securitate al Republicii Moldova, inclusiv la sporirea rezilienței și capacității naționale de gestionare a diferitelor situații de criză”, a precizat Secretarul de Stat Valeriu Mija, potrivit aceleiași surse.
Tentativele Kremlinului de a provoca violenţe în Republica Moldova nu vor funcţiona
Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu a anunțat recent despre presupuse planuri de provocare a unor „violenţe” în Republica Moldova, subliniind însă că acţiunile nu se vor solda cu succes.
„Tentativele Kremlinului de a provoca violenţe în Republica Moldova nu vor funcţiona. Scopul nostru principal este securitatea cetăţenilor şi a statului. Obiectivul nostru este pacea şi ordinea publică în ţara noastră.”, a afirmat Maia Sandu.
Lidera de la Chișinău a acuzat că scopul acţiunilor ar fi „schimbarea actualei administraţii guvernamentale cu una controlată de Federaţia Rusă”.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat în timp ce se afla în turul diplomatic în Europa că a informat-o recent pe Maia Sandu despre un presupus plan al Rusiei de „distrugere” a Republicii Moldova.