Sângele apă nu se face, spune o vorbă românească. Vechiul proverb pare să i se potrivească Regelui Charles al III-lea care, mânat de sentimente neștiute și greu de explicat, a devenit deținătorul unor proprietăți pe pământ românesc. Chiar în aceste zile, monarhul britanic cutreieră glia calcată cu secole în urmă chiar de Vlad Țepeș, faimosul domnitor al Țării Românești cu filiație în zona Ardealului și despre care cercetători de vază au ajuns la concluzia, greu de admis, să recunoaștem, că ar fi unul dintre strămoșii Regelui Charles.
Așadar, Alin Burlacu, medic și secretarul comisiei de istorie în cadrul secției de medicină a Academiei Române, alături Teodor Horvat, şi sub coordonarea academicianului Victor Voicu, a desfășurat o cercetare, pornită din pasiune, care a dezvăluit probele genetice ce pot demonstra legătura dintre Regele Charles al III-lea şi Vlad Dracul.
Mai exact, s-a prezentat o mică parte din arborele genealogic care duc la rădăcinile românești vreo 500 și ceva de ani ale Regelui Charles al III-lea cu România.
„Deci pot să vă spun următorul lucru că duc la Basarab I, întemeietorul Valahiei a Țării Românești și la Bogdan Voievodul de Maramureș, primul domn al Moldovei. De la cei doi până la Regele Charles al III-lea sunt 22 de generații.
De la Vlad Ţepes până la Regele Charles al III-lea sunt 17 generații. Deci, domnia sa, majestatea sa, de la Vlad Țepeș, este a 17-a generație, iar de la Basarab I și de la Bogdan I a 22-a generație.
Eu nu sunt istoric. Niciunul dintre noi, cei trei, nu, nu suntem istorici. Profesorul Inel Popescu nu este istoric. dl. academician Victor Voicu nu este istoric.
Noi suntem români și medici drept pentru care suntem interesați de istoria neamului nostru și de răspândirea genelor basarabe și mușatine în Europa. Ba mai mult, au ajuns și la împărați din America de Sud și din America Centrală.
Să știți următorul lucru că foarte mulți domnitori român și-au căsătorit fiicele în țările vecine sau mai apropiate sau mai îndepărtate și ca medic eu am prins gustul acestui studiu. De mic copil citeam tot timpul istorie, era un refugiu. După ce învățam citeam istorie” a spus Teodor Horvat, la Antena 3 CNN.
Chiar Majestatea Sa a vorbit despre Țepeș
„Eu l-am auzit pe majestatea sa acu` vreo 10-12 ani spunând că se trage din Vlad Țepeș și mi-am dat seama că spune un adevăr. Noi am vrut să întărim, să căutăm filierele verigă cu verigă.
Cum au ajuns din arealul nostru românesc în Marea Britanie și să știți un lucru că majoritatea genelor românești au ieșit din spațiul nostru prin femei. O singură excepție există printr-un bărbat și acesta este Matei Corvin, feciorul lui Iancu de Hunedoara.
Ați auzit astăzi pomenit-o pe Claudia Redei, știind foarte clar că ea a fost cea care a adus această zestre genetică românească.
Cele mai mare dificultăți de cercetare nu le-am întâmpinat pe segmentul din Țara Românească, ci pe cel din Transilvania și ne-a fost mult mai ușor pe segmentul german, austriac cât și pe cel britanic.
De aceea al doilea autor este Alexandru Nicodin, elev de-al meu, profesor de chirurgie toracică la Timișoara, care acum trăiește în Austria, care știe limba germană la perfecție, ceea ce ne-a permis intrarea prin el în arhivele din Austria și din Germania.
Vreau să spun de la început că noi nu am fost primii care am studiat problema. Există referiri în istoria noastră asupra acestei răspândiri, mai mult asupra fetele lui Eremia Movilă, dar s-au oprit la un moment dat și n-au mers mai departe.
Inclusiv pe acest segment genealogic al Regelui Charles l-aş amintit pe istoricul Matei Cazacu, născut la Sinaia în 1948, care a scris o carte de referință Dracula care a luat și premiul Academiei Franceze”, a mai spus Teodor Horvat.
România, o atracție genetică
De cealaltă parte şi profesorul Vladimir Beliş a precizat că „este foarte posibil să fie vorba de o atracție genetică în cazul Regelui Charles al III-lea legat de România, descendenții acestuia putând fi eventual probați.
„De altfel eu aș vrea să amintesc celor care ne ascultă că există o publicație intitulată British Chronicles de David Hughes care dă o descendență extrem de exactă cu numele tuturor celor care i-au urmat lui Vlad Țepeș până la nivelul Regelui Charles al III-a. Este de cercetat această lucrare pentru că este vorba de nominalizări. Acum în stabilirea acestor descendenți biologici în scopul aflării adevărului istoric lucrul acesta nu este pentru prima oară investigat.
Eu aș vrea să amintesc despre familia Romanovilor, a țarilor ruși, la care s-au făcut teste genetice după ce ei au fost masacrați în 1918 de către comuniști de către bolșevici într-un mod barbar și apoi după ce s-a descoperit locul unde au fost găsite până la urmă osemintele a țarului, a țarinii, s-au făcut primele cercetări, mai întâi medico-legale și apoi genetice, probându-se cu certitudine că aparțineau țarilor”, a spus şi profesorul Vladimir Beliş.
Întreaga analiza care dezvăluie legătura Regelui Charles al III-lea cu România, pe larg, în clipul video de mai sus.