Decizia momentului în România
Proiectul de OUG pentru stabilirea mecanismului de decontare a cheltuielilor efectuate pentru acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară refugiaţilor din Ucraina a fost publicat, în transparență decizională, în cursul zilei de mari, de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
”Prezenta ordonanță de urgență are ca obiect instituirea unui mecanism de decontare din cadrul Programului operațional Capital Uman a măsurilor temporare imediate acordate resortisanților ucraineni rezidenți în Ucraina, apatrizilor și resortisanților țărilor terțe, altele decât Ucraina, care au fost strămutați din Ucraina la 24 februarie 2022, sau ulterior respectivei date, și care beneficiau în Ucraina de statutul de refugiat sau de o protecție echivalentă înainte de 24 februarie 2022, care pot dovedi că își aveau reședința legală în Ucraina înainte de 24 februarie 2022, pe baza unui permis de ședere permanentă valabil eliberat în conformitate cu dreptul ucrainean, și care nu se pot întoarce în condiții sigure și stabile în țara sau regiunea lor de origine, prin decontarea pe bază de cost unitar a anumitor cheltuieli legate de migrația generată de agresiunea militară a Federației Ruse, așa după cum este stabilit acest cost unitar prin Regulamentul (UE) 2022/613 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 aprilie 2022 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1303/2013 și (UE) nr. 223/2014 în ceea ce privește majorarea prefinanțării din resursele REACT-EU și stabilirea unui cost unitar”, se arată în OUG.
Cheltuieli vor fi decontate prin Programul Operațional Capital Uman
Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, cheltuielile acestea vor fi decontate prin Programul Operațional Capital Uman.
”Valoarea cheltuielilor care pot fi decontate pe bază de cost unitar, alocată în cadrul Programului operațional Capital Uman 2014 – 2020, este de 585.516 mii lei, echivalent a 118.427 mii euro la cursul InforEuro din luna iunie 2022, din care contribuția Uniunii Europene este de 494.410 mii lei, echivalent a 100.000 mii euro corespunzând unui procent de 84,44%, iar contribuția națională este de 91.106 mii lei, echivalent a 18.427 mii euro, corespunzând unui procent de 15,56%”, se arată în OUG.
De asemenea, ordonanța de urgență a Guvernului mai arată că ”sprijinul financiar acordat sub formă de cost unitar poate fi acordat până la încetarea aplicării Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382, in limita fondurilor alocate acestei masuri, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2023”.
Situația din Ucraina are implicații majore pentru țara noastră
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene mai scrie, în nota de fundamentare, că invazia rusă din Ucraina are implicații serioase pentru țara noastră.
”Situaţia generată de agresiunea militară rusă din Ucraina are implicații majore pentru România, în special prin existenta unei presiuni migratorii ridicate la frontierele sale estice pe măsură ce conflictul continuă, iar afluxul masiv de persoane strămutate din Ucraina suprasolicită sistemele de primire /de azil al statului, cu consecințe negative asupra funcționării eficiente a acestor sisteme, asupra intereselor persoanelor în cauză și asupra intereselor altor persoane care solicită protecție.
În aceste condiții, măsura acordării protecției temporare sau altă protecție adecvată persoanelor refugiate din Ucraina reprezintă o modalitate de răspuns rapid și eficient al statului român la fluxul masiv de persoane strămutate pe teritoriul României din Ucraina, prin simplificarea procedurilor de lucru și asigurarea accesului imediat la măsuri de asistență”, se arată în secțiunea dedicată motivului emiterii actului normativ din nota de fundamentare.