Vești bune de la Guvern! Nicolae Ciucă anunță acordarea unei prime. Cine va primi banii
Mai precis, premierul Nicolae Ciucă a anunțat miercuri, 3 august, acordarea unei prime de 10% în plafon de 200 de milioane de euro, pentru a încuraja fermierii să prelucreze în țară produsele agricole.
„Sprijinim fermierii și susținem procesarea producției interne! Am anunțat astăzi acordarea unei prime de 10%, în plafon de 200 de milioane de euro, pentru a încuraja fermierii români să prelucreze în țară produsele agricole”, a declarat Nicolae Ciucă.
De asemenea, acesta a spus că producția de grâu pe anul acesta va acoperi necesarul intern.
„Producția de grâu de anul acesta acoperă consumul intern și va exista disponibilitate şi pentru export. În perioada imediat următoare, vom iniția un nou set de măsuri pentru fermierii ale căror recolte sunt afectate de secetă”, a completat Ciucă.
De asemenea, premierul a precizat că pe lângă aceste măsuri, s-a stabilit că, în următorii ani, vor fi investiți 1,5 miliarde de euro prin Programul național de reabilitare a infrastructurii de irigații.
Fermierii din zootehnie beneficiază de noi modalități de sprijin din partea Ministerului Agriculturii
În altă ordine de idei, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat anterior că ministrul Petre Daea a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții fondurilor de garantare și cei ai CEC Bank, în vederea sprijinirii fermierilor din sectorul zootehnic care s-au confruntat cu efectele nefavorabile ale pandemiei de coronavirus, ale evoluției pestei porcine africane și ale exploziei de prețuri la utilități.
Așadar, instituția anunță, prin intermediul unui comunicat de presă, că ministrul Petre Daea și cu reprezentanții anterior prezentați au ajuns la un consens în ceea ce privește acordarea de credite beneficiarilor Ajutorului Național Tranzitoriu și sprijinului cuplat în sectorul zootehnic pe baza adeverinței emise acestora de către APIA.
Aici s-a convenit ca valoarea creditului să fie cea rezultată din adeverința APIA, acoperirea să fie în proporție de 80% din valoarea creditului cu garanția fondurilor de garantare (opțional) și dobânda finală aplicată beneficiarilor să nu depășească nivelul indicelui ROBOR la 6 luni + 2%.
De asemenea, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că Petre Daea și cu reprezentanții anterior menționați au ajuns la un consens în ceea ce privește acordarea de credite pentru constituirea stocurilor de materii prime furajere necesare pentru asigurarea continuității activității până la noua recoltă și a securității alimentare a populației.