Nicolae Ciucă ar urma ca, până pe 29 mai, să decidă dacă rămâne în Guvern. Premierul a declarat, miercuri, că până luni se va hotărî dacă va rămâne în Guvern.
”Se consumă ziua de vineri și până luni voi lua o decizie. Există în momentul de față discuții, negocieri. Orice formulă de la cea din protocol, până la cea a asumării ministerelor de fiecare partid în parte e deschisă”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Cât despre ziua de vineri, 26 mai, premierul a confirmat că urmează să renunţe la mandat.
„Aşa cum am menţionat de fiecare dată, vineri este ziua în care, conform calendarului, îmi voi depune mandatul”, a afirmat Nicolae Ciucă.
Ministerul Transporturilor încă se negociază
În ceea ce privește cel mai disputat minister al momentului, respectiv Ministerul Transporturilor care este dorit în continuare de PSD deși, conform protocolului, ar urma să revină PNL, Ciucă a oferit un răspuns categoric. Ciucă a susținut că Ministerul Transporturilor încă se negociază, dar că decizia este luată ca următorul guvern să aibă în total 18 ministere.
”Este normal sa existe o ierarhizare, în funcție de ponderea fiecărui partid”, a spus premierul.
Ziua în care Nicolae Ciucă nu va mai fi premier
Amintim că, anterior, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a susținut că rocada guvernamentală priveşte toate cele trei partide din coaliţie. El a explicat că decizia depunerii acestui mandat sau ziua exactă va fi stabilită împreună.
Întrebat dacă urmează vineri o demisie a premierului, din perspectiva rocadei, Ionuţ Stroe a oferit un răspuns cât se poate de clar.
”Aceste decizii extrem de importante privesc toate cele trei partide ale Coaliției, așa că decizia depunerii acestui mandat sau ziua exactă o vom stabili împreună. Mai mult decât atât, prioritar în momentul de faţă este să rezolvăm problemele cele mai importante ale românilor”, a spus Stroe.
După depunerea mandatului urmează o perioadă de interimat
Purtătorul de cuvânt al PNL a explicat că, indiferent de situaţie, după depunerea mandatului urmează o perioadă de interimat, care, în mod constituţional, durează până la învestirea noului Guvern, până la votarea noului prim-ministru în funcţia de premier în Parlament.
„Aşa că, din procedurile juridice care decurg până la instalarea noului Cabinet, domnul premier Ciucă va fi interimar”, a explicat Ionuț Stroe.
De altfel, Nicolae Ciucă a arătat, în urmă cu o zi, că rotativa guvernamentală va avea loc conform protocolului semnat la constituirea coaliţiei de guvernare. El a mai explicat că nu va pleca din Guven prin demisie, ci își va preda mandatul de premier.