Părinţii şi copiii sunt chemaţi să cunoască şi să trăiască adevărata credinţă în familie, îndeamnă Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj adresat cu prilejul Duminicii Părinţilor şi Copiilor, 4 iunie.
Patriarhul îi îndeamnă pe părinți și copii să trăiască adevărata credință în familie
„Ca persoane botezate în numele Preasfintei Treimi, părinţii şi copiii sunt chemaţi să cunoască şi să trăiască adevărata credinţă în familie, Biserică şi societate, prin rugăciune şi fapte bune, să cultive libertatea şi responsabilitatea, iubirea şi dărnicia, după cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: ‘Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi’ (Ioan 8, 31-32)”, a transmis Patriarhul.
Întâistătătorul BOR arată că valorile perene ale credinţei consolidează comuniunea între generaţii.
„De aceea, părinţii şi copiii sunt chemaţi să preţuiască şi să îngrijească persoanele vârstnice, considerându-le pe acestea nu o povară, ci un izvor de binecuvântare, de înţelepciune şi de iubire milostivă, după modelul Sfintei Prorociţe Ana; ‘în vârstă de optzeci şi patru de ani’, aceasta ‘nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni (…), lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim’ (cf. Luca 2, 37-38).
În anul 2023, proclamat în Patriarhia Română ca An omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice, menţionăm cu recunoştinţă pe bunicii care îndrumă paşii copiilor spre biserică, ajutându-i să simtă iubirea lui Dumnezeu pentru ei, să cultive iubirea faţă de cei din jurul lor, să facă deosebire între mode efemere şi valori eterne”, afirmă Patriarhul Daniel.
Rugăciunea este esențială în formarea caracterului copiilor
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române consideră că „într-o societate tehnicizată şi secularizată, rugăciunea părinţilor şi a bunicilor dreptcredincioşi este esenţială în cultivarea harului Sfântului Botez, în formarea caracterului copiilor, în pregătirea lor atât ca cetăţeni ai patriei pământeşti, cât şi ai patriei cereşti”.
„Ne rugăm Preasfintei Treimi, Izvorul vieţii şi al iubirii veşnice, să lumineze şi să umple de pace şi bucurie sufletele copiilor, părinţilor şi bunicilor, spre a fi o binecuvântare pentru Biserică şi pentru poporul român”, a mai transmis Patriarhul Daniel, în mesajul adresat cu prilejul Duminicii Părinţilor şi Copiilor.