Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a spus cine ar trebui să decidă dacă gigantul austriac OMV va trebui să plătească, până la urmă taxa de solidaritate.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a spus că schema de plafonare prevede deja o taxă de solidaritate, însă ANAF trebuie să decidă dacă OMV poate sau nu să fie suprataxată, în baza regulamentului Uniunii Europene.
„PSD a militat întotdeauna pentru o taxă de solidaritate”
„Este vorba despre aplicarea unui regulament al UE. Acesta spune foarte clar în regulament că toate companiile din domeniul reglementat, deci nu este doar pentru OMV, este pentru toți actorii din această piață, trebuie să aibă o cifră de afaceri de 75% generată de domeniul respectiv, adică de producție de petrol și gaze.
Regulamentele se aplică imediat, directivele se transpun într-un termen de trei ani de zile, în diverse forme, în lege, cu fiecare legiuitor în statul membru cum consideră de cuviință.
Eu însă aș citi această reglementare la pachet cu Ordonanța 27. PSD a militat întotdeauna pentru o taxă de solidaritate și există în Ordonanța 27 acel fond de tranziție din care se alimentează schema de ajutor pentru cetățenii și pentru companiile din România, de susținere a prețurilor la energie și la gaze, toată schema cunoscută deja, cu 0,68 de bani până în 100 de Kw, 0,8 până în 255, maxim 1,3 și așa mai departe.
În acea Ordonanță 27 noi am venit și am propus mai devreme ca UE existența acestei taxe de solidaritate, ea se aplică deja în România. De aceea aș spune că atunci când vorbesc despre taxa de solidaritate, m-aș uita la efectele pe tot lanțul, de la producător până la produsul final și felul în care taxăm”, a declarat acesta.
ANAF-ul trebuie să decidă dacă anunțul OMV este sau nu corect
„Nu știu acest subiect, e un lucru pe care ANAF-ul trebuie să ni-l spună, pentru că ei au posibilitatea de a verifica și au acces la date, să verifice exact dacă OMV, una dintre companiile care activează în acest domeniu, îndeplinesc această condiție de a avea cifra de afaceri mai mare de 75% pe partea de extracție de petrol și gaze, dar trebuie să ne uităm că în Ordonanța 27, ăsta e punctul meu de vedere personal, în Ordonanța 27″, a răspuns Radu Oprea atunci când a fost întrebat dacă anunțul făcut de concernul austriac este corect sau nu.
„De exemplu, gazele care se furnizează către centrala de producere a energiei electrice din gaze de la Brazi a OMV-ului are un preț plafonat, de 150. Deci acolo deja am introdus cu mult timp înainte, haideți să spunem altfel, am interzis profiturile foarte mari, deci am avut în vedere să reglementăm în România, înaintea UE, aceste taxe, dar ANAF-ul trebuie să verifice acest lucru și să împiedice acele potențiale prețuri de transfer (…).
Este problema și tema ANAF-ului să vină și să ne răspundă, este instituția care are dreptul, menirea, obligația să facă acest lucru”, a conchis purtătorul de cuvânt al PSD.