Rotativa guvernamentală va avea loc la finalul lunii mai sau la începutul lunii iunie
Potrivit senatorului Radu Oprea, purtător de cuvânt al PSD, este cert că protocolul coaliției de guvernare prevede schimbarea premierilor și formarea unui nou cabinet – cabinetul Ciolacu – până la sfârșitul lunii mai sau începutul lunii iunie.
Întrebat în Parlament despre păstrarea miniștrilor performanți, inclusiv a ministrului Transporturilor, în noul cabinet, el a declarat că, deocamdată, conducerea PSD nu a luat nicio decizie în acest sens.
„În calitate de purtător de cuvânt al PSD, eu trebuie să vă aduc la cunoştinţă hotărârile pe care PSD le-a luat. În acest moment nu avem o hotărâre a Biroului permanent sau a Consiliului politic referitoare la formula Guvernului Ciolacu. Acestea urmează să aibă loc. Deocamdată, deciziile pe care le avem sunt deciziile referitoare la protocol. (…) Cu certitudine, colegii din forurile statutare de decizie – Biroul permanent sau Consiliul politic – vor lua aceste decizii în momentul în care ne apropiem de momentul schimbării premierului”, a arătat senatorul Radu Oprea.
De asemenea, acesta a precizat că social-democrații nu au luat nicio decizie nici cu privire la dizolvarea vreunui minister.
„Nici acest lucru nu ştiu să vă spun, până când nu vom avea o decizie formală oficială a PSD. Singurul anunţ care a fost făcut în spaţiul public de către preşedintele Marcel Ciolacu a fost acela că, din perspectiva domniei sale, ar avea sens un Minister al Afacerilor Europene, pentru că aici vorbim despre politicile publice europene, nu neapărat despre fonduri. Noi, când ne gândim la Uniunea Europeană, ne gândim doar la banii pe care îi avem de luat de la Uniunea Europeană. (…) Este mai mult decât atât. Este vorba despre politici publice în care România trebuie să fie parte activă”, a afirmat Radu Oprea.
Încă nu există o decizie formală a conducerii PSD
Senatorul a fost întrebat dacă social-democrații sunt interesați să vină cu o nominalizare pentru Ministerul Justiției, însă Radu Oprea a răspuns că ”atâta timp cât nu avem o decizie formală a conducerii PSD asupra nominalizărilor, asupra discuţiilor care au loc pentru formarea noului Guvern, nu pot să vă spun mai mult, decât că avem un protocol în acest moment şi că este o certitudine că până la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie se va produce schimbul premierilor şi va fi un nou cabinet – cabinetul Ciolacu
Se încearcă limitarea cumulului de salarii
Nu în ultimul rând, el a mai vorbit și despre măsurile economice, precizând că se încearcă găsirea unor soluţii privind limitarea cumulului de salarii.
„Avem poziţii publice exprimate atât de preşedintele Marcel Ciolacu, cât şi de preşedintele PNL, domnul Ciucă, referitoare la acest cumul de salarii. Se încearcă găsirea unei soluţii, astfel încât acest cumul să fie limitat. Aţi văzut că este vorba despre numărul de locuri pe care le poate ocupa o persoană în consiliile de administraţie – maxim două – sub nicio formă să nu mai poată cineva să fie un abonat la banii publici, un sinecurist, 3, 4, 5 consilii de administraţie. Aşa ceva va fi exclus, interzis. (…) Toate măsurile sunt analizate şi gândite de către Guvern şi de către coaliţie. (…) Performanţa fiecărui ministru ţine şi de execuţia bugetară, de felul în care reuşeşte ca programele şi proiectele care au fost bugetate să fie şi puse în practică şi acesta este un lucru pe care îl face primul ministru în mod continuu. (…) Activitatea fiecărui ministru, aşa cum spune Constituţia, este evaluată de către primul ministru”, a completat Radu Oprea.