Anunțul momentului pentru România! Într-un discurs rostit în aeroport înainte de a pleca spre România, Emmanuel Macron anunță că Franța este pregătită să lupte pentru a proteja frontierele NATO, dar și ale Uniunii Europene.

Totodată, el a mai precizat că Franța s-a mobilizat de câteva luni și dorește să evite extinderea războiului declanșat de Rusia în Ucraina. Referitor la militarii francezi detașați în România, Macron susține că va merge pentru a-i susține în mod direct.

„Voi ajunge în această seară în România pentru a-i susţine, în numele cetăţenilor, pe militarii francezi detaşaţi acolo de câteva luni. (…) Franţa este prezentă de câteva luni, este mobilizată, în cadrul NATO, pentru a proteja frontierele noastre în estul Uniunii Europene, pentru a evita extinderea războiului care are loc acum în Ucraina”, a declarat Emmanuel Macro.

Președintele francez a mai precizat că întreg globul trăiește acum momente istorice, iar țara pe care o conduce a făcut tot posibilul pentru a evita actualul conflict militar.

Emmanuel Macron, despre criza generată de războiul din Ucraina

Totodată, el a amintit și de crizele care au lovit Europa odată cu declanșarea războiului, făcând referire la prețurile gazelor, ale carburanților, dar și le utilităților, precizând că situația va fi și mai dificilă în următoarele luni.

„Este vorba de un moment istoric şi trăim vremuri istorice. Franţa a făcut tot posibilul pentru evitarea războiului din Ucraina. Împreună cu Europa, depunem eforturi pentru evitarea dezordinii.

Dezordine geopolitică – este vorba de un război de înaltă intensitate pe continentul nostru, o putere nucleară, dezordine economică, este o dereglare a economiei mondiale, cu o ameninţare pentru lunile următoare, printre altele cu o criză alimentară la sud şi la est de Marea Mediterană, dezordine în viaţa noastră de zi cu zi, întrucât în pofida măsurilor excepţionale aplicate de Guvern, plătiţi deja foarte mult pentru gaz, pentru benzină, pentru utilităţi, iar lunile următoare vor fi dificile”, a adăugat Macron.

Emmanuel Macron îi invită pe francezi la votul de duminică

Președintele Franței a mai lansat și un apel către cetățenii francezi, cărora le-a cerut să ofere ţării „o majoritate solidă” în Parlament. Emmanuel Macron susține că o astfel de majoritate este necesară pentru asigurarea „ordinii” în interiorul şi în exteriorul frontierelor.

„Avem nevoie de o majoritate solidă pentru a proteja economia ţării şi economiile cetăţenilor. Avem nevoie de o majoritate solidă pentru a continua ambiţiile ţării, în contextul urgenţelor secolului, climatice, economice şi sociale, în contextul crizelor care vin”, a subliniat preşedintele Franţei, invitându-i pe alegători să meargă duminică la urne.