Informația momentului! Legea pensiilor nu se mai votează! Florin Iordache a făcut anunțul

Anunț de ultim moment din Camera Deputaților privind Legea Pensiilor. Cu toate că ar fi trebuit să fie votată miercuri, votul final a fost amânat!

Decizia a fost anunțată de Florin Iordache, de la PSD, vicepreședinte al Camerei. Motivul oficial: raportul Comisiei pentru Muncă nu a ajuns la Biroul pemananet. Iordache a decis că dezbaterile și votul final vor avea loc săptămâna viitoare. Totul, în condițiile în care PSD și ALDE nu mai dețin majoritatea în Cameră, iar un vot pe lege ar putea reprezenta un posibil eșec.

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a adoptat, după o ședință de peste șapte ore, un raport de admitere cu amendamente pentru proiectul Legii pensiilor. Au fost 14 voturi „pentru”, cinci „împotrivă” și o abținere.

Printre amendamentele aduse în comisie la legea pensiilor se numără reducerea stagiului minim de cotizare şi în cazul femeilor care au copii adoptaţi.

„Reducerea varstei de pensionare prevazuta la al 1 si 2 se aplica si in cazul in care nr de copii cuprinde si copii adoptați”, prevede amendamentul adus articolului 56 din lege.

Un alt amendament important adoptat de comisia de specialitate la legea pensiilor se referă la stagiul de cotizare pentru românii care vor să își cumpere vechime în muncă pentru a ieși la pensie.

„Orice persoană care a realizat stagiul minim de cotizare de până la 15 ani, dar nu mai puţin de 10 ani se poate asigura în sistemul public de pensii în baza unui contract de asigurare socială. În sistemul public de pensii se poate încheia contract de asigurare socială şi pentru perioade de timp de maximum 5 ani anteriori lunii încheierii contractului, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare în sistemul public de pensii”, prevede articolul adoptat.

Comisia a eliminat amendamentul liderului PSD Liviu Dragnea prin care era introdusă în perioada asimilată stagiului de cotizare a perioadei în care asiguratul a urmat cursurile unei şcoli profesionale.