Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a venit cu o veste excelentă pentru pensionarii din România. Într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare, ministrul liberal a anunţat că expediţia pachetelor cu taloanele de pensii pentru luna septembrie a fost finalizată.
“Gata suntem!
S-a finalizat expediția pachetelor cu taloane pensii pentru septembrie și cu documentațiile de plată aferente.
Pentru toată țara (provincie + sectoare București)”, scrie Violeta Alexandru în mesajul său.
“Marea satisfacție în administrație este să faci lucruri bune pentru oameni”
Mai mult, ministrul Muncii subliniază că totul a fost realizat cu 3 zile mai devreme faţă de termenul limită stabilit cu Poşta Română. Ea a mulţumit tuturor persoanelor implicate în acest proces, dar în special celor din “mica echipă implicată a Casei de Pensii”, şi nu a uitat să-i critice pe cei care înjură pe Facebook şi încearcă să o saboteze.
“Mai devreme cu 3 zile față de termenul limită la care, conform convenției, se trimit la Poșta Română pentru distribuție. În acest weekend am fost cu mica echipă implicată a Casei de Pensii; cred mult în spiritul de echipă. Oamenii simt dacă ești sincer când spui că vrei să faci treabă.
Mulțumesc frumos tuturor celor implicați. Sunt oameni în administrație care contribuie, ajută, se implică. Alții înjură (mai mult pe facebook, nu au curaj altfel), se duc pe la partide să le ofere protecție, sabotează. Primii îmi dau speranță”, a mai scris Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii le-a transmis pensionarilor din România că pensiile mărite vor ajunge la timp şi a subliniat că ţara noastră este singura care face o astfel de majorare în perioada de criză.
“Pensiile mărite (România este singura țară care face acest lucru în perioada de criză) ajung la timp! Un sfârșit de zi în care îmi dau seama, din nou, că marea satisfacție în administrație este să faci lucruri bune pentru oameni”, a transmis ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.