Florin Cîțu, despre creşterile salariale: PNL susţine acest lucru. Care este singura condiție?
Astfel, liderul liberal a declarat la Parlament că formațiunea sa nu a fost informată despre vreun acord. Totuși, PNL susține creșterile „atât timp cât există spaţiu fiscal”.
„Au existat mai multe informaţii în spaţiul public că PNL s-ar opune semnării unui acord despre care noi nu am ştiut niciodată, nu ştim nimic şi nu l-am văzut niciodată. Am vrut să fie foarte clar că PNL susţine majorările salariale în sectorul învăţământului, atât în învăţământ, dar şi în sănătate, în toate domeniile din sectorul public, dar atât timp cât există spaţiu fiscal.
Înţeleg şi din discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii sindicatelor, Ministerul Finanţelor a spus că există 7 miliarde de lei în plus la buget. Acum, eu ştiu că o parte din ei s-au dus la CEC, alţii s-au dus la Fondul Proprietatea, investiţi poate. (…) PNL susţine, dacă există spaţiu fiscal, aceste creşteri salariale”, a declarat Florin Cîțu, punctând că această decizie este la Guvern şi la Ministerul Finanţelor şi că în coaliţie nu a existat o astfel de discuţie.
Ce spune Florin Cîțu despre majorarea pensiilor?
Anterior, Florin Cîțu a venit cu precizări referitoare la situația pensiilor. Mai exact, acesta a spus că își dorește ca toate discuțiile referitoare la PNRR să ia sfârșit.
Florin Cîțu susține că singurul lucru pe care trebuie să îl facă ministrul Muncii, Marius Budăi este să renunțe la declarațiile politice și să meargă la Bruxelles să se convingă singur dacă PNRR poate fi sau nu renegociat așa cum dorește PSD.
Totodată, el a precizat că dacă va merge la Bruxelles, ministrul Muncii trebuie să prezinte o nouă lege a pensiilor, cu impact bugetar, iar datele trebuie să fie clare.
„Sunt discuții. Bineînțeles că PNL, colegii mei nu se simt foarte bine că suntem acuzați la televizor de ceva ce nu s-a întâmplat. Am spus și în coaliție: ca să încheiem această discuție, cel mai bine ar fi ca domnul ministru, împreună cu prim-ministrul, să meargă la Bruxelles, să vadă dacă pot să renegocieze.
Acolo trebuie să te duci cu o lege a pensiilor, cu impact bugetar, dar sunt sigur că știu ce să facă. Apoi să vină și să spună am obținut asta sau nu am obținut asta. Domnul ministru trebuie să-l convingă pe prim-ministru”, a spus Florin Cîțu la Digi 24.