Prezentatoarea emisiunii Happy Café de la Happy Channel este cunoscută pentru discreția pe care o menține când vine vorba despre viața sa privată.

Totuși, în cea mai recentă intervenție pentru presa românească, aceasta a povestit momente personale din viața sa.

Andreea Ibacka și-a ținut viața privată departe de ochii lumii

Andreea Ibacka, soția lui Cabral, a revenit pe micile ecrane în rol de moderatoare a emisiunii Happy Café. Prima apariție televizată a vedetei a avut loc pe data de 16 ianuarie 2023. În fiecare zi, de luni până vineri, telespectatorii o pot urmări pe vedetă, începând cu ora 17.30, la Happy Channel.

Soția lui Cabral este cunoscută pentru discreția pe care o manifestă atunci când este vorba de viața sa personală. De multe ori, nu i-a plăcut să se afle în lumina reflectoarelor.

A preferat să fie omul din umbră, care și-a susținut partenerul ori de câte ori a fost nevoie. Mulți români s-au întrebat ce ascunde viața privată a cuplului.

Drama prin care a trecut Andreea Ibacka! A fost suspectă de o boală teribilă

Puțini cunosc dramele prin care a trecut Andreea Ibacka de-a lungul carierei sale. În cea mai recentă intervenție pentru în mass-media, prezentatoarea de televiziune a vorbit despre o experiență pe care a trăit-o în urmă cu șase ani de zile.

Nimeni nu știa despre acest lucru. De altfel, vedeta a mărturisit că nici nu dorea să fie subiect de primă pagină.

Partenera lui Cabral a trecut prin momente de mare cumpănă, în urmă cu șase ani, când medicii au depistat că era suspectă de o boală cruntă: cancer la sân. Trei săptămâni a trăit cu întrebări referitoare la condiția medicală pe care o putea prezenta. Andreea Ibacka a vorbit detaliat despre episodul dureros din viața ei, fără să-și poată stăpâni lacrimile.

Andreea Ibacka a avut o suspiciune de cancer

„De-a lungul anilor, am avut și noi probleme. Unele chiar mari. Asta a fost una din pietrele de hotar. S-a întâmplat în anul 2017.

N-am vorbit la momentul respectiv, pentru că nu-mi doream compasiunea nimănui, deși sunt convinsă că dacă spuneam atunci eram pe prima pagină. Nu mi-am propus niciodată să ies în față.

Șocul și povara au fost așa de mari încât nu m-am gândit la nimic altceva, la publicitate și așa mai departe. Mi-a fost foarte greu să îmi anunț părinții la vremea respectivă. Bine, era doar o suspiciune, dar o suspiciune destul de mare.

Mi-era foarte frică de reacția lor, de șocul pe care l-ar putea suferi și am amânat foarte mult. Cred că le-am spus cu o zi și jumătate înainte de operație, pentru că a existat și o operație care a infirmat suspiciunea”, a spus Andreea Ibacka, într-o intervenție pentru Unica.ro.

Soția lui Cabral a relatat că drama prin care a trecut în urmă cu șase ani a ajutat-o să conștientizeze cât de prețioasă este sănătatea. Ea a trăit un real șoc când a aflat că ar fi putut să fie bolnavă de cancer.

Din fericire, tumora pe care o prezenta nu era malignă, ceea ce a făcut-o, potrivit spuselor sale, o adevărată norocoasă.