Informația momentului pentru cei care au sub 65 de ani! Vestea cumplită venită chiar de la Guvern: Vor avea de suferit
Ministrul Muncii a oferit un interviu pentru agerpres.ro, în cadrul căruia a vorbit despre modificările care au avut loc la nivelul impozitării contractelor de muncă, referindu-se, de fapt, la cele part time.
Marius Budăi a subliniat că nu este normal ca oamenii să lucreze acum cu 2 lei pe hârtie și 5 lei în mână, deoarece calculele la pensie nu vor ține cont de cei 5 lei în mână, ci de suma care este notată în contract. Din acest motiv, acești români vor avea foarte mult de suferit la pensie.
„Trebuie să înţelegem această măsură din mai multe puncte de vedere. Şi eu am să o spun, chiar dacă va părea că voi insista foarte mult, am să explic următorul fenomen.
Cei care ajung la vârsta pensionării, şi dacă Dumnezeu ne duce până la acea vârstă şi după, vor avea de suferit dacă se complac să lucreze astăzi cu 2 lei pe hârtie şi cu 5 lei în mână, pentru că acea contribuţie şi acel calcul al pensiilor nu se realizează la cei 5 lei din mână, ci la cei 2 lei de pe hârtii.
Este anormal, inuman chiar să-ţi baţi joc de oameni şi să-i ţii cu 2 lei pe hârtie şi cu 5 lei în mână acum, pentru că vor ajunge la vârsta senioratului şi vor avea şi atunci nevoie de bani”, spune acesta.
Peste 150.000 de contracte de muncă s-au transformat
Marius Budăi a mai spus că de când a fost luată această măsură peste 150.000 de contracte de muncă s-au transformat din part-time în full time.
De asemenea, oficialul român a mai spus că această măsură nu a venit cu probleme și că este nevoie ca în țara noastră să există o relație corectă între angajator și angajat.
„Şi atunci s-a impus această măsură, ca şi o măsură de combatere a evaziunii fiscale la gri, să spunem. Şi vreau să vă spun că din momentul în care am introdus această măsură, peste 150.000 de contracte s-au transformat din contracte part-time în contracte cu normă întreagă, iar numărul de contracte de muncă a şi crescut în România de atunci.
Vă dau nişte cifre. De exemplu, dacă aveam în România 6,6 de milioane de contracte, acum avem cu 43.000 de contracte în plus, plus acele contracte de peste 150.000 transformate în normă întreagă. Deci, evoluţia este pe plus. Nu a pus probleme această măsură. Sigur că da, pot fi anumite nemulţumiri, dar eu cred că trebuie să avem o relaţie corectă între angajator şi angajat”, a mai spus ministrul de la Muncă.