Dacă nu știați, pe iPhone, gigantul Apple a introdus mai multe zgomote ascunse de fundal, care sunt foarte liniștitoare. După cum a explicat compania, acestea sunt concepute pentru a „masca zgomotul ambiental nedorit”.
„Aceste sunete pot reduce zgomotele de fundal și vă pot ajuta să vă concentrați, să fiți mai calmi sau pur și simplu să vă odihniți”. Această funcție poate fi de folos când călătoriți cu avionul sau vă poate ajuta să rămâneți concentrat la locul de muncă.
Funcția produce șase sunete liniștitoare
Funcția produce câteva sunete liniștitoare la care mulți oameni apelează atunci când vor să se calmeze, de la zgomotul standard (care este deosebit de util pentru somn) până la cele ale valurilor oceanului și ale ploii. De fapt, există șase sunete din care puteți alege: zgomot echilibrat, zgomot luminos, zgomot întunecat, zgomot de ocean, de ploaie și de râu. Atâta timp cât aveți un iPhone 6S și rulați iOS15 sau o versiune ulterioară, această funcție este disponibilă.
Iată cum puteți să o activați
Iată cum să activați sunetele de fundal atunci când aveți nevoie de ele:
1. Mai întâi, ar trebui să intrăți în Setări
2. Apoi accesați butonul Accesibilitate.
3. De aici ar trebui să derulați în jos, până când vedeți că scrie Audio/Video
4. Atingeți butonul Sunete de fundal.
5. Porniți-l în partea de sus, apoi alegeți sunetul dorit.
Mulți oameni se confruntă cu frica de a zbura cu avionul, fiind considerată una dintre cele mai comune zece fobii care afectează populația globală. Fie că vorbim de turbulențe în timpul zborului, aterizări mai dificile, frica de înălțime sau alte lucruri, e bine de știut că puteți să vă folosiți de această setare de la iPhone pentru a ține anxietatea sub control.