Vestea serii pentru peste 2 milioane de români. Gradul de distribuire al pensiilor este de peste 99%

Directorul Poștei Române a fost invitat, marți seara, în emisiunea „Față în față cu Ion Cristoiu” de la gândul.ro, în cadrul căruia a vorbit despre pensiile românilor.

Valentin Ștefan a precizat că peste 2 milioane de pensionari încă primesc pensia prin poștă.

„E împotriva normelor noastre interne. Deci, la poștă noi nu permitem ca angajații poștei să facă activitate politică în timpul programului de lucru. Dar, este imposibil, pentru că nimeni nu știe ce vorbește un poștaș cu un cetățean pe stradă când se întâlnesc.

Noi primim de la Ministerul Muncii, de fapt, de la casele de pensii, primim niște borderouri, niște liste. În același timp, primim și în conturile noastre bani de la Casa Națională de Pensii. Avem mai mulți parteneri, în special bănci, de unde cumpărăm bani”, spune acesta.

Există un control strict asupra banilor

Directorul Poștei Române mai spune că toți banii sunt scoși din oficiile poștale pentru ca aceștia să fie duși într-un loc sigur, la nivel de județ. De asemenea, Valentin Ștefan mai spune că există un control strict asupra banilor.

„În primul rând, încercăm să nu avem niciun fel de rest în oficiile poștale. Deci, la sfârșitul programului noi scoatem toți banii din oficiile poștale și îi ducem într-un singur loc, la nivel de județ. Există un control foarte strict asupra banilor și toți acești bani sunt aduși dimineața pentru planul din ziua respectivă”, a mai spus directorul Poștei Române.

În cadrul emisiunii anterior precizate, acesta a mai declarat că gradul de distribuire al pensiilor este de peste 99%, însă niciodată de 100%.

„Noi avem un grad de distribuire foarte mare, undeva la peste 99 %, niciodată nu este 100 % și observăm că a doua zi după ce se termină perioada de dat pensiile pe teren, vin foarte mulți pensionari în oficiile poștale să-și ceară drepturile. Noi avem 10 zile la dispoziție să livrăm toate pensiile”, mai spune acesta.

Peste 2 milioane de români primesc pensia prin poștă

Directorul Poștei Române mai spune că pensiile s-ar putea livra și mai repede dacă ar primi mai mulți bani, subliniind că peste 2 milioane de pensionari își primesc veniturile prin intermediul instituției pe care o conduce.

„Cred că le-am livra și mai repede dacă am primi mai mulți bani, dar ne costă foarte mult să cumpărăm o sumă mare de cash într-o perioadă scurtă de timp. Peste 2 milioane de pensionari își primesc pensia prin poștă”, a spus Valentin Ștefan.