Cei cu pensii sub 1700 de lei riscă să piardă enorm de mulți bani. Ei trebuie să fie cu mare băgare de seamă când vine vorba de ajutoarele financiare primite de la stat. Dacă fac o anumită greșeală, pot primi amenzi uriașe. În plus, cardul le va fi blocat.
Pensii până la 1700 de lei înseamnă pentru mulți români o sumă prea mică în raport cu nevoile cotidiene. Din acest motiv, statul a decis să acorde ajutoare financiare. Cu toate acestea, pensionarii care beneficiază de acest sprijin trebuie să fie atenți la regulile care le-au fost impuse. În caz contrar, există riscul de a primi amenzi usturătoare.
Sunt vizați în mod special cei care au pensii până la 1700 de lei pe lună. Ei sunt beneficiari de vouchere sociale sau tichete de masă de la stat. Banii le sunt dați pe card. Există, însă, restricții importante vizavi de produsele pe care le pot achiziționa cu ajutorul banilor de la stat.
Cei cu pensii mici riscă amendă de 6500 de lei
Nu mulți sunt conștienți că riscă o amendă de până la 6500 de lei. Se pot trezi în această situație cei care nu utilizează conform legii voucherele sociale.
Cei care au pensii mici și primesc vouchere sociale trebuie să folosească sumele cu un scop precis. Dacă banii sunt cheltuiți pentru a achiziția a orice altceva în afară de produse alimentare de bază și mese calde, riscă amenzi de până la 6500 de lei. În plus, cardul de tichete de masă va fi blocat. Astfel, cei cu pensii mici vor rămâne fără acest privilegiu financiar. Aceste detalii se regăsesc într-un comunicat al Guvernului.
Sancțiuni dure introduse de Guvern
„Se pot aplica amenzile care nu sunt deloc de neglijat pentru că merg până la 40 de puncte de amendă, undeva în jurul a 6.500 de lei, însă, dacă vom vedea că acest fenomen se generalizează, putem introduce şi sancţiuni mai dure. Dacă vedem că lucrurile iau amploare, atunci probabil că vom modifica Ordonanţa şi pentru cei care sunt în această situaţie le vom retrage cardurile sociale”, a avertizat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Voucherele sociale au fost reglementate prin OUG 63/2022. Ele se acordă o dată la două luni. Valoarea lor este de 250 de lei.
Cine beneficiază de voucherele sociale
În privința eligibilității, acestea se acordă:
- pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
- persoanelor – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiilor cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiilor monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiilor și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
- persoanelor fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.