Informaţie deosebit de importantă pentru toţi românii care şi-au luat permisul de conducere în urmă cu trei decenii. Sunt câteva lucruri pe care trebuie neapărat să le înţeleagă şi să le respecte. Aceste detalii sunt însă utile tuturor şoferilor. Despre ce este vorba?
Semnal de alarmă cu privire la şoferii din România care şi-au obţinut permisul de conducere cu mult timp în urmă, spre exemplu în anii ’90.
Problemele mari cu care se pot confrunta şoferii care şi-au luat permisul în urmă cu 30 de ani!
Fostul campion de raliuri Titi Aur, expert în conducere defensivă, a comentat pe marginea diferenţelor dintre şoferii care au luat permis cu mult timp în urmă şi cei care îl obţin în prezent.
„Ar fi util un test măcar teoretic cu informațiile actualizate din Codul Rutier? Pentru că este clar că dacă ai permis de conducere obținut în 1990, de atunci și până azi s-a tot schimbat Codul Rutier și s-au tot schimbat și multe reguli”, a fost întrebarea care i-a fost pusă lui Titi Aur, invitat la DC News.
Fostul pilot de raliu a explicat că nu schimbările din Codul Rutier sunt problema, pentru că ele nu sunt atât de multe cât să îi pună în dificultate pe şoferii mai vechi, ci mai degrabă poate reprezenta o mare problemă modul în care autoturismele s-au schimbat în timp, iar conducătorii auto nu s-au adaptat în mod corect.
„Din punctul meu de vedere, schimbările de Codul Rutier sunt puține, să zic neimportante din punctul acesta de vedere și oricum ele circulă din gură în gură, vezi că s-a schimbat aia, vezi că s-a schimbat aia. Ar fi util la acest sistem, dar eu cred că efectul mult mai grav este al altor schimbări.
De exemplu, al progresului tehnic al mașinilor. Pentru că cei care au luat permisul în anii ’90 au făcut școala de șoferi fără sistem ABS, fără sistem ESP, fără anvelope de iarnă și de vară, fără suspensie activă, fără multe alte lucruri.
Și atunci au apărut acele, să zicem legende, dar nu sunt legende, sunt lucruri reale, când cetățeanul român în anii ’90 își vindea Dacia și își cumpăra o mașină nouă, au fost cazuri celebre, să spunem, și bârfite în zona asta de cunoscători, când luau mașina și spuneau „Bă, dă să văd și eu dacă are frână” și când apăsa pe frână și simțea că îi tremură pedala, automat spuneau: „Domnule, are o problemă”.
Și au fost oameni care se duceau la service și spuneau că mașina are o problemă, are frâna blocată. Și, bineînțeles cei care știau își dădeau coate și îi spuneau că are sistem ABS, adică ai apăsat-o foarte tare și ți-a transmis informația, de fapt, că una sau mai multe roți sunt la limita blocării”, a precizat Titi Aur, potrivit dcnews.ro.
Sistemele menite să îi protejeze pe şoferi pot duce până la accidente! Care este motivul?
Expertul în conducere defensivă a explicat în continuare cum sistemele active care sunt menite să ofere asistenţă şoferilor în situaţiile limită pot ajunge să reprezinte o problemă pe şosea în cazul şoferilor care nu ştiu ce fac şi cum funcţionează acestea cu adevărat.
„Sistemele active te ajută să rămâi pe drum, problema este că te și încurcă dacă nu știi ce fac ele”, a precizat Titi Aur.
„Sistemele active sunt acele sisteme care acționează împreună cu șoferul ca să poți să rămâi pe drum: ABS, ESP, controlul tracțiunii, suspensie activă, direcție și pe spate etc.
Și pe urmă sunt și suspensiile pasive, acele sisteme care au utilitatea și ele merg în funcțiune doar atunci când ai un accident: caroseria cum se deformează, airbagul, centura de siguranță, cum e format volanul, toate astea sunt făcute să te protejeze în caz de accident și e bine să le ai.
Sisteme active te ajută să rămâi pe drum, problema este că te și încurcă dacă nu știi ce fac ele. Ce înseamnă că te încurcă? Fie îți dau o încredere oarbă și tu crezi că ești un șofer foarte bun și tu mergi mai tare, și mai tare, nu mai contează că e noroi, că e zăpadă, polei, pentru că tu simți mașina în siguranță.
Și ești în siguranță că practic acesta este rolul sistemului, dar tu neștiind cum funcționează și nu știu să citești ce s-a întâmplat, când tremură pedala înseamnă că a intrat ABS-ul, când se aprinde beculețele că mașina a derapat un pic, când lucrează direcția de pe spate ca să te țină pe drum, și tu neștiind asta, mergi mai tare, iar fizica are o limită.
Te protejează dacă ai trecut cu 5-10% mai mult decât ar fi fost normal să mergi prin acel loc, dar dacă tu mergi mult mai tare, e periculos. Și prin urmare, zona aceasta este chiar mai importantă decât cea cu Codul Rutier”, a atras atenţia Titi Aur.