Curtea de Apel București a respins cererea procurorilor DNA privind sesizarea Curții Europene de Justiție cu privire la dosarul „Hidroelectrica”, în care este implicată și Elena Udrea.

Fostul ministru ceruse magistraților încetarea procesului în dosarul „Hidroelectrica”, pe motivul prescrierii faptelor din anul 2019.

Atunci, procurorii DNA au susținut că procesul trebuie să continue și au cerut sesizarea Curții Europene de Justiție.

Cu toate acestea, magistrații CAB au respins cererea DNA, motivând că au timp să judece acest dosar până când faptele se vor prescrie, transmite evz.ro.

Elena Udrea a reacționat! Mesajul fostului ministru de după gratii

La rândul său, fostul ministru, Elena Udrea, a ținut să transmită un mesaj chiar din Penitenciarul Târgșor. Fostul ministru al Turismului rupe tăcerea și vorbește despre implicarea sa în dosarul Buzăianu.

„Dosarul cu Buzaianu NU este despre faptul ca eu as fi primit vreun ban, ci despre faptul ca PDL-Bucuresti, in 2010, pe care eu il conduceam la acea vreme, a primit 2,5 milioane de euro de la Bogdan Buzaianu prin Radu Budeanu si Ana Maria Topoliceanu, ambii transformati in denunțători liberi.

Chiar si asa, denunțătoarea Topoliceanu, declara ca ea a primit banii la sediul partidului, ca eu nici nu i-am vazut, si ca banii au fost cheltuiti pentru partid in principal cu campania electorala pentru alegerile locale din 2012, unde eu nu am candidat!

Elena Udrea: Nu sunt acuzată de nimic

Aceste acuzatii nu vizeaza semnarea contractelor cu “baietii destepti” din energie, NICI prelungirea acestora NU au legatura cu aceste contracte care au fost inventate in 2003 de ministrul PSD, si prelungite in 2009 de un ministru PDL, dar nu de mine! EU NU ERAM MINISTRUL ECONOMIEI la vremea aceea! Nu sunt acuzata de nimic in legatura cu aceste contracte, nu am avut nicio implicare in semnarea, prelungirea si derularea lor.

Insusi Buzaianu declara ca nu am avut nicio treaba cu contractele lui, pentru ca la momentul 2010, erau deja prelungite! Celor care insista sa numeasca acest dosar HIDROELECTRICA, le spun simplu: ATI GRESIT PERSOANA!

Pentru aceia care, cu ipocrizie, se arata siderati de suma pe care PDL-Bucuresti a primit-o de la Buzaianu, le spun sa caute bine acasa, sa vada daca nu gasesc vreo umbrela, bricheta, desfacator de dopuri si altele. Chiar procurorii arata ca pe aceste lucruri s-au cheltuit banii respectivi! Si pe spectacole, panouri publicitare, presa si televiziuni!”, a transmis Elena Udrea.