Renate Weber a atacat dur decizia de a elimina testarea împotriva COVID a celor nevaccinați pentru a putea avea parte de aceleași drepturi ca cei care au ales să se imunizeze. Ea este de părere că această măsură este discriminatorie. Reprezentanta Avocatului Poporului a comentat, în direct la TV, noua măsură aplicată de autorități. În opinia sa, practic, certificatul verde nu mai există, fapt ce ne face, din nou, unici în Uniunea Europeană.
Renate Weber a atras atenția încă de la începutul pandemiei cu privire la măsurile care încalcă flagrant drepturile omului sub pretextul protejării lui. Ea a precizat că în urmă cu câteva zile, Avocatul Poporului a intervenit în scandalul certificatului obligatoriu pentru medici. Atunci, Avocatul Poporului a subliniat că astfel de măsuri devin discriminatorii și neconstituționale.
În ceea ce privește recentele reglementări în contextul creșterii ratei de incidență la nivelul întregii țări, prin care se limitează drastic drepturile celor nevaccinați la o viață normală, Renate Weber a avut o poziție categorică.
Este o măsură discriminatorie
„Eliminarea posibilității ca nevaccinații să-și dovedească prin testarea capacitatea de a ființa liber este o măsură discriminatorie. Cel mai evident lucru care iarăși ne face unicat în toată Uniunea Europeană este faptul că certificatul verde, practic, în România nu mai există”, a spus șefa Avocatul Poporului.
Ea este de părere că în clipa în care ai scos posibilitatea testării, asta înseamnă într-adevăr discriminare.
„Până la acest moment, câtă vreme lumea se putea testa, aveai de ales între cele trei opțiuni. De aia și-au bătut capul atâta în Parlamentul European, de aia au negociat cu toate statele membre și ăsta este certificatul verde european. Cum numai în România el nu mai este în ordine? Așa cum internările alea obligatorii numai la noi au fost… Este incredibil că la un an și opt luni de când s-a declanșat pandemia asta noi continuăm să avem poziții care ne singularizează în ansamblul statelor Uniunii Europene”, a punctat Renate Weber.
Sursă foto: Dreamstime