Se întâmplă în toată România! Este cel mai important anunţ venit de la Guvern, legat de tinerii din ţara noastră. Decizia a fost luată chiar astăzi, 14 noiembrie, de către premierul Nicolae Ciucă.
Anunţ important la nivel naţional legat de situaţia din şcolile româneşti!
Nicolae Ciucă a dezvăluit înfiinţarea Comitetului pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar
În urma discuţiilor ce au avut loc între premierul Nicolae Ciucă şi Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), şeful Guvernului a anunţat că în România urmează să fie înfiinţat un Comitet pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar.
„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegație a Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) condusă de Cristina Chiriac, agenda discuției fiind centrată pe reducerea abandonului școlar în România.
Din partea Guvernului, alături de prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, la întrevedere au participat ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, reprezentanți ai altor ministere și autorități publice cu responsabilități în domeniu”, se arată într-un comunicat de presă postat luni, 14 noiembrie, pe site-ul Guvernului.
Cu ce alte programe importante vine Guvernul în sprijinul copiilor din România?
La întâlnirea ce a avut loc la Palatul Victoria, premierul Nicolae Ciucă a subliniat că Guvernul României şi-a asumat acest obiectiv strategic de reducere a abandonului şcolar.
„Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), un program concret al strategiei România Educată, beneficiază de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în sprijinul copiilor aflați în situații sociale dificile.
În cadrul acestui program, a fost deja inițiată schema de granturi care se adresează unităților de învățământ gimnazial de stat cu risc ridicat și mediu de abandon și părăsire timpurie a școlii. Fiecare grant are o valoare de maximum 200 de mii de euro și va fi implementat pe o durată de 3 ani”, mai indică sursa citată.
Un alt important program naţional implementat de Guvern este „Din grijă pentru copii”, program ce beneficiază de o alocare de peste 6 milioane de euro de la bugetul de stat, pentru suportul psiho-emoțional al copiilor și siguranța lor, iar sistemul RO-Alert pentru copii dispăruți, de la lansarea sa, a salvat mii de copii din situații dificile.
În plus, Guvernul dă asigurări că va continua implementarea măsurilor precum asigurarea transportului școlarilor, programele Masa caldă în școli și Observatorul copilului, alături de sprijinul acordat pentru întoarcerea la școală a elevilor, campaniile de reducere a violenței în școli.
Nicolae Ciucă: Soluția evidențiată în discuția cu CONAF va contribui la coerența măsurilor de care copiii au nevoie
„Pentru rezultate concrete în reducerea abandonului școlar și a consecințelor sale sociale, este nevoie de o abordare integrată, din mai multe perspective.
În acest sens, soluția evidențiată în discuția cu reprezentanții CONAF, privind crearea unui Comitet pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar, va contribui la coerența măsurilor de care copiii au nevoie.
Avem nevoie de coordonarea eforturilor guvernamentale cu cele ale partenerilor sociali, mediului privat, antreprenoriatului românesc și autorităților locale”, a transmis premierul Nicolae Ciucă, la întâlnirea de luni cu reprezentanţii CONAF.