Proiectul de lege privind susţinerea admiterii României în programul Visa Waiver a fost introdus în Senatul SUA
Potrivit informațiilor transmise de Ambasada României la Washington DC, doi senatori americani au introdus în Senatul SUA un proiect de lege care recomandă includerea României în programul Visa Waiver. Ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, a anunțat că acest demers este cel mai puternic semnal legislativ pe care țara noastră îl primeşte din partea Statelor Unite ale Americii pe acest dosar.
Conform unui comunicat de presă emis de către Senatului SUA, proiectul celor doi senatori americani „încurajează Guvernul României să întreprindă toate demersurile necesare pentru a pregăti România pentru participarea la programul SUA Visa Waiver, în temeiul secţiunii 217 din Legea privind imigraţia şi naţionalitatea, să continue eforturile de reducere a traficului de persoane şi permite Secretarului Departamentului pentru Securitate Internă (DHS) să desemneze România ca ţară inclusă în prigram în cadrul programului Visa Waiver stabilit de acea secţiune.”
„România a ieşit din cenuşa tiraniei sovietice pentru a deveni un membru prosper al comunităţii transatlantice a democraţiilor, NATO şi UE”, a declarat, joi, Richard Durbin, unul dintre iniţiatori acestui proiect de lege.
„România a devenit unul dintre cei mai puternici aliaţi ai noştri din Europa de Est. Au demonstrat un angajament continuu de a susţine idealurile democratice şi sunt membri apreciaţi ai alianţei transatlantice.
În timpul vizitei noastre recente în România, a devenit foarte clar în conversaţiile dintre senatorul Durbin, mine şi aliaţii noştri români că extinderea programului Visa Waiver din SUA este un pas firesc pentru a le recunoaşte acţiunile şi a consolida relaţia dintre cele două ţări”, a transmis Jeanne Shaheen.
România are șanse să intre în programul Visa Waiver
„Senatorii americani Richard Durbin, numărul doi în eşalonul conducerii democrate din Senat şi Jeanne Shaheen, preşedintele Subcomitetului pentru Europa din cadrul Comitetului pentru Relaţii Externe al Senatului Statelor Unite, au introdus miercuri, 15 martie 2023, un proiect de lege care recomandă includerea României în programul Visa Waiver. Iniţiativa legislativă vine în continuarea unei vizite pe care cei doi senatori au efectuat-o luna trecută în România”, a anunțat, joi, sursa citată anterior.
„Proiectul de lege privind susţinerea admiterii României în programul Visa Waiver este cel mai puternic semnal legislativ pe care România îl primeşte din partea Statelor Unite pe acest dosar. De asemenea, proiectul de lege subliniază în fapt nevoia de a accelera eforturile ambelor guverne, al SUA şi al României, de a face paşi concreţi în această direcţie. Nu în ultimul rând, iniţiativa senatorilor americani arată susţinerea şi încrederea de care se bucură România ca partener şi aliat strategic în regiunea Mării Negre” a spus, joi, Andrei Muraru.
„Intitulat ”Romania Visa Waiver Act of 2023”, proiectul de act normativ reprezintă un pas legislativ important care marchează sprijinul Senatului american în contextul eforturilor României de a deveni stat membru al acestui program. Proiectul de lege transmite un semnal politic important executivului american (Departamentul Securităţii Interne, care administrează programul Visa Waiver) privind desemnarea României ca stat participant.
În acelaşi timp, Guvernul României este încurajat să intensifice eforturile de combatere a traficului de persoane şi de îndeplinire a criteriilor tehnice pentru admiterea în program, aşa cum sunt ele prevăzute în Legea americană a imigrării şi cetăţeniei.
La momentul introducerii proiectului de lege pe agenda Senatului, cei doi senatori americani s-au referit la rolul important şi activ pe care România îl are în cadrul NATO şi al Uniunii Europene, subliniind relaţia apropiată de aliat puternic al Statelor Unite. Ei au apreciat de asemenea sprijinul generos acordat refugiaţilor ucraineni în contextul agresiunii brutale a Rusiei împotriva Ucrainei”, a explicat sursa citată anterior.