O nouă propunere legislativă aflată pe masa Parlamentului prevede că persoanele fizice care nu mai locuiesc la adresa de reşedinţă stabilită vor fi obligate ca, în termen de 15 zile de la plecare, să notifice acest lucru la oricare serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor.
Totodată, propunerea prevede ca persoanele ce nu îndeplinesc aceste obligații să fie sancţionate cu amendă de la 75 lei la 150 lei.
Noul proiect modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.
„Persoana fizică, care nu mai locuieşte la adresa la care şi-a stabilit reşedinţa, este obligată să notifice la oricare serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor, despre încetarea valabilităţii menţiunii privind reşedinţa, în termen de 15 zile de Ia plecare.”, prevede actul normativ.
Obligații noi pentru cetățeni
Potrivit iniţiatorilor, „reglementările legale în vigoare conţin obligaţii pentru cetăţeni referitoare la schimbarea domiciliului, dar modul în care sunt formulate nu permite sancţionarea nerespectării acestora, iar în cazul stabilirii reşedinţei nici nu există instituite astfel de obligaţii.”
Propunerea legislativă mai prevede că persoanele care locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate vor fi obligate ca, în termen de 15 zile de la mutare, să solicite la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea menţiunii privind stabilirea reşedinţei şi să ceară înscrierea în cartea de imobil.
Actuala legislație prevede ca persoanele care îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa sunt obligate doar să ceară în acest termen înscrierea în cartea de imobil la noua locuinţă.
Noi obligații pentru persoanele care găzduiesc alte persoane
De asemenea, noul act normativ stipulează că persoanele care găzduiesc alte persoane care nu au înscrise în actul de identitate adresa la care locuiesc efectiv, după trecerea termenelor prevăzute, vor avea obligaţia de a anunţa Poliţia sau Serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul unde este situat imobilul, cu excepţia cazurilor în care persoanele locuiesc în interesul serviciului sau în scop turistic.
În actuala legislație, această obligaţie este stabilită în cazul în care persoanele găzduiesc alte persoane, în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile. Proiectul propune şi introducerea unor texte noi care prevăd că persoanele care găzduiesc alte persoane trebuie să declare faptul că spaţiul locativ îndeplineşte exigenţele minimale pentru locuinţe stabilite în Legea locuinţei nr. 114/1996 în privinţa numărul de persoane.