Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a făcut un anunț important cu privire la serviciile medicale de care beneficiază toți românii. Potrivit CNAS, vor exista anumite limitări, însă PSD nu este de acord cu ele. Despre ce este vorba?
CNAS a făcut anunțul! Informația momentului pentru toți românii. Se aplică la nivel național
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a venit cu un nou contract-cadru în care se arată că medicul de specialitate nu poate raporta, în aceeași zi, același timp de serviciu medical de două ori, pentru același pacient.
„Casele de asigurări de sănătate decontează medicilor de specialitate din specialitățile clinice, planificare familială şi îngrijiri paliative în ambulatoriu contravaloarea serviciilor medicale decontate prin tarif pe serviciu medical exprimat în puncte prevăzute în anexa nr. 7 la ordin, dacă aceste servicii sunt efectuate în cabinetele medicale în care aceştia îşi desfăşoară activitatea şi interpretate de medicii respectivi, luând în calcul numărul de puncte aferent fiecărui serviciu medical şi valoarea stabilită pentru un punct. Casa de asigurări de sănătate decontează un singur serviciu medical/procedură diagnostică/terapeutică/tratamente/ terapii pentru un CNP/zi”, se arată în proiectul normativ.
Pacienții vor putea beneficia de două servicii medicale în aceeași zi, dacă sunt diferite
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a venit cu un exemplu în acest sens și spune că un pacient care merge la o consultație în ambulatoriul de specialitate la medicul cardiolog și beneficiază de un serviciu medical, precum EKG-ul, serviciul va fi decontat de la stat.
De asemenea, același pacient, mai poate avea și o altă consultație, în aceeași zi la alt medic, în exemplul dat de CNAS la un medic cardiolog, acolo unde poate beneficia de un alt serviciu medical decontat.
„Prin urmare, din exemplul de mai sus, este evident că nu există o îngrădire, o limitare a decontării serviciilor medicale efectuate de medicul din ambulatoriul de specialitate, cu privire la tipul serviciilor medicale necesare pacientului”, arată reprezentanții CNAS.
Un medic nu poate raporta același serviciu medical de două ori, în aceeași zi, pentru aceeași persoană
Aceeași reprezentanți au subliniat că reglementarea se referă la faptul că un medic de specialitate nu poate raporta același serviciu medical de două ori, în aceeași zi, pentru aceeași persoană.
„Referitor la informațiile apărute în presă privind noul contract cadru elaborat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ce ar viza reducerea numărului de servicii medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, facem următoarea precizare: Ministerul Sănătății rămâne consecvent în sensul că serviciile medicale ambulatorii trebuie să rămână cât mai accesibile pacienților.
Această poziție a Ministerului Sănătății va fi susținută ferm în discuțiile cu reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, după publicarea pe site-ul acestei instituții a proiectului noului contract cadru elaborat de specialiștii CNAS”, transmite Ministerul Sănătății.
PSD nu este de acord cu această limitare
Propunerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu este privită cu ochi buni de către Partidul Social Democrat (PSD), acesta subliniind că nu este de acord cu limitarea la un singur serviciu medical pe zi pentru aceeași persoană.
„În formularea actuală din referatul CNAS pentru aprobarea noului Contract-Cadru, reglementarea este inacceptabilă. În multe situaţii, pentru stabilirea unui diagnostic corect sau pentru o intervenţie medicală sunt necesare mai multe servicii, care trebuie prestate în aceeaşi zi. În acelaşi timp, această prevedere este o încălcare a dreptului la sănătate al pacienţilor, care ar fi puşi pe drumuri, în mod repetat şi nejustificat, pentru a beneficia de serviciile medicale la care au dreptul prin lege”, scrie într-un comunicat de presă emis de către social-democrați.