În ciuda sancţiunilor occidentale, Rusia este pe cale să câştige mai mulţi bani din exporturi
Informație de ultimă oră în plin război. Rusia pare să iasă victorioasă în ciuda numeroaselor sancțiuni impuse de Occident în ultimele trei luni de zile.
O analiză realizată de Bloomberg confirmă faptul că deși Rusia a fost lovită de un val de sancțiuni occidentale, reușește să câștiga mai mulți bani decât anul trecut.
Sursa citată precizează că exporturile de petrol și gaze din 2022 aduc venituri record Rusiei, având în vedere dependența Uniunii Europene de energia rusească. Mai exact, conform datelor centralizate de Bloomberg, în 2022, Rusia ar putea să obţină 800 de milioane de dolari pe zi din veniturile din petrol şi gaze, având în vedere creșterea fără precedent a prețurilor la energie.
Rusia câștigă mai mulți bani din exporturi în 2022 decât anul trecut
Toate cifrele sunt susținute de scumpirea petrolului, al cărui preț a crescut cu 50% în 2022, fiind situat acum la maximul istoric din ultimii 13 ani. Toate aceste creșteri ar putea aduce vânzările de petrol şi gaze ale Rusiei la un total de 285 de miliarde de dolari în acest an, arată sursa citată.
Menționăm faptul că suma prezentată de analiști este cu 20% mai mare decât încasările de 235,6 miliarde de dolari ale Rusiei din petrol şi gaze de anul trecut.
Informațiile sunt susținute și de Administrația pentru Informaţii Energetice din SUA (EIA), care confirmă faptul că Europa rămâne o destinație cheie pentru exporturile de energie ale Rusiei. La momentul actual, Europa este un cumpărător major de produse energetice ruseşti și reprezintă aproximativ 50% din exporturile de ţiţei ale ţării şi 75% din exporturile sale de gaze naturale în 2021, arată sursa citată.
Și după declanșarea războiului Rusia a avut de câștigat. În primele două luni de după invazie, Uniunea Europeană a alocat 39 de miliarde de euro, adică echivalentul 41,5 miliarde de dolari pe combustibili fosili ruseşti, aceștia reprezentând 70% din exporturile ţării.
Câți bani a cheltuit Europa pentru țițeiul rusesc de la declanșarea războiului?
Cel mai mare cumpărător individual al Rusiei a fost Germania, care potrivit raportului a cheltuit 8,3 miliarde de euro, adică echivalentul a 8,9 miliarde de dolari pe importuri. Locul doi este ocupat de Ţările de Jos, care au cheltui 6,4 miliarde de dolari pe țițeiul rusesc.
„Sancţiunile împotriva Rusiei au fost subminate de importurile continue de combustibili fosili ruseşti ale Uniunii Europene. Exporturile de combustibili fosili sunt un factor cheie al dezvoltării militare a Rusiei şi al agresiunii brutale împotriva Ucrainei”, a declarat CREA în raportul său.
Pe de altă parte, organizația a recunoscut eforturile făcute de Executivul comunitar care a decis să adopte politica de energie verde astfel încât să se îndepărteze într-un timp cât mai scurt de energia rusească. Totuși, analiștii susțin că obiectivele nu vor putea fi aplicate imediat, iar Europa rămâne chiar și acum un cumpărător major în domeniu pentru Rusia.
„Aceşti paşi vor oferi un înlocuitor pentru combustibilii fosili ruseşti în următorii câţiva ani, dar în esenţă nu au niciun efect asupra veniturilor Rusiei din exportul de combustibili fosili pe termen scurt”, potrivit CREA.