Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a spus, vineri, ce va face România în legătură cu Austria, după ce Viena și-a exprimat refuzul privind aderarea României la Schengen.
Potrivit ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, convocarea pentru consultări a Ambasadorului României la Viena a fost un semnal extrem de puternic. Ministrul a precizat că ultima oară când România a procedat așa, a fost la chemarea la consultări a Ambasadorului de la Minsk, după ce Lukaşenko a fraudat alegerile din Belarus.
Ce se va întâmpla între România și Austria?
Ministrul de Extrerne a fost întrebat ce o să facă România în raport cu Viena pe mai departe şi dacă va fi un boicot diplomatic.
„Noi am luat deja măsuri. Sancţiunile acestea, diplomatice, pe care le-am întreprins sunt foarte puternice şi, vă aduceţi aminte, imediat, în ziua de 8 decembrie, am convocat Ambasadorul austriei la Bucureşti pentru a exprima poziţia noastră de nemulţumire profundă faţă de vot şi, în acelaşi timp, pentru a protesta împotriva acelor alegaţii, aşa zisa ameninţare sau rele tratamente faţă de companiile austriece din România. De asemenea, convocarea pentru consultări a Ambasadorului României la Viena, a doua zi, iar a fost un semnal extrem de puternic. Vă readuc aminte, ultima oară când am procedat aşa, a fost chemarea la consultări a Ambasadorului de la Minsk, după ce Lukaşenko a fraudat alegerile din Belarus. Sunt mesaje diplomatice extrem de puternice, care arată dezaprobarea, dezacordul puternic faţă de o anumită conduită a statului faţă de care se îndreaptă aceste lucruri.” a declarat Bogdan Aurescu.
Bogdan Aurescu: Este firesc să ne exprimăm dezaprobarea
Ministrul de Externe a ținut să precizeze că toate interesele Austriei sunt în atenţia României. Cu toate acestea, ministrul susține că demersurile trebuie să fie dozate foarte atent.
„Vă asigur că toate interesele Austriei sunt în atenţia noastră, dar aceste demersuri trebuie să fie dozate foarte atent. Este firesc să ne exprimăm dezaprobarea şi să facem că statul respectiv, faţă de care luăm aceste măsuri, care sunt efectele nocive produse de conduita să, pe de altă parte este nevoie de construcţie, pentru că până la urmă noi trebuie să rezolvăm acest dosar şi avem nevoie şi de votul Austriei.”, a mai precizat ministrul de Externe.
Bogdan Aurescu a mai declarat, vineri, că România va încerca să găseasxă soluții, așa cum a făcut întotdeauna.
„O să avem o atitudine echilibrată, atentă şi, din acest moment, o să continuăm să construim pe ceea ce am avem deja, pe ceea ce am acumulat în acest moment, pe toată susţinerea pe care o avem şi pregătirea noastră de până acum, iar în relaţia cu Austria şi cu Comisia Europeană o să încercăm să găsim soluţii, pentru că noi am fost, întotdeauna, o parte a soluţiei la nivel european, aşa cum a spus-o şi preşedintele României.”, a mai spus Bogdan Aurescu, ministrul de Externe.