Informația momentului! Șef din DNA, suspect într-un dosar! Merge de urgență la audieri

Alertă în DNA, după ce un nume important din Direcția Națională Anticorupție, care i-a investigat pe Nicușor Constantinescu și Radu Mazăre, este suspect într-un dosar al Secției Speciale! Acesta urmează să se prezinte la audieri luni.

Șeful DNA Constanța, Andrei Bodean, procurorul care a făcut investigația în urma căreia Nicușor Constantinescu a ajuns la închisoare și care a instrumentat dosarul în care Radu Mazăre a fost condamnat la 6 ani și jumătate de închisoare în primă instanță, este chemat la audieri luni, la ora 13:00, la sediul Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ). Procurorul are calitatea de suspect, scrie G4media.ro.

„Am fost citat la Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție luni, la ora 13:00. Am calitate de suspect într-un dosar deschis în urma unei plângeri făcute de avocatul Sorin Calaigii, unul dintre inculpații pe care i-am trimis în judecată și care a fost condamnat la închisoare cu executare în ambele instanțe”, a explicat Bodean.

Șeful DNA Constanța a declarat, de asemenea, că ÎCCJ a mai judecat o dată speța în care Calaigii îl acuză că ar fi falsificat înregistrări și ar fi instrumentat ilegal probe din dosar. Judecătorii au respins atunci cererea avocatului și au decis că dosarul a fost instrumentat conform legii.

”În 2015, Sorin Calaigii mi-a făcut o plângere penală la Parchetul General, spunând că a ajuns în pușcărie nevinovat, din cauza mea. Parchetul General a clasat speța, iar Calaigii a mers la ÎCCJ. Iar Înalta Curte a respins plângerea lui în care mă acuza de aceleași lucruri, că ar fi ajuns la pușcărie nevinovat, în urma cercetării mele abuzive și a modului în care am instrumentat probele, prin așa-zisele trunchieri de înregistrări și influențarea martorilor. Practic, Înalta Curte a dat deja o decizie în această speță în care am fost făcut suspect și sunt chemat luni la audieri”, a explicat Andrei Bodean.

Procurorul a mai spus că Sorin Calaigii a contestat de nenumărate ori modul în care magistratul a instrumentat dosarul, dar și deciziile de condamnare ale judecătorilor, de fiecare dată respingându-i-se cererile.

Andrei Bodean (39 de ani) este șeful DNA Constanța din octombrie 2018. Este unul dintre procurorii care au protestat împotriva schimbărilor aduse de PSD, ALDE și UDMR legilor Justiției și a semnat scrisorile magistraților către fostu ministru Tudorel Toader. A candidat la șefia DNA odată cu Adina Florea, cea care conduce de facto SIIJ.

Andrei Bodean a devenit procuror DNA în luna ianuarie 2013 și, la scurt timp, a început urmărirea penală a lui Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, în cazul Centrului Militar Zonal, speța în care Nicușor Constantinescu ispășește astăzi o condamnare de 5 ani de închisoare cu executare.

Într-o postare pe Facebook, Nicușor Constantinescu a anunțat că i-a făcut procurorului plângere penală la SIIJ. Andrei Bodean l-a mai trimis în judecată și pe Radu Mazăre, speță în care fostul primar a fost condamnat în primă instanță la 6 ani și jumătate de închisoare cu executare. Procurorul constănțean a mai trimis în judecată și alte nume sonore pe plan local, printre care primari din județ, avocați și șefi de instituții deconcentrate.